Cutremur în Liga 1! Se prăbușește echipa de suflet a mii de români?

Cutremur în Liga 1! Se prăbușește echipa de suflet a mii de români?
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Dinamo se apropie cu pasi repezi către sfârșit, sfârșitul unei echipe din sufletele a mii de români. După întâlnirea fotbaliștilor cu Dorin Șeredean s-a deschis cutia Pandorei la clubul din Ștefan cel Mare.

Șerdean le-a spus că nu există bani pentru plata salariilor, deși ultima promisiune a lui Cortacero era ca în această săptămână vor intra primele sume în club.

Bineînțeles că acesta a schimbat dealine-ul pentru plata salariilor cu săptămâna viitoare. Jucătorii nu au ce face decât să aștepte cu o ultimă fărâmă de speranța săptămâna care vine.

Vrem rezilierea contractelor”

În acel moment, Șerdean a venit cu clasica replică: „Au fost niște probleme, dar luni vor intra banii”. La discuție au asistat și patru jucători, iar în momentul în care au auzit vorbele lui Șerdean, Sorescu, Anton și Puljic i-au transmis acestuia: „În momentul acesta haideți să mergem în birou să ne dați rezilierile! Ne-am săturat! A fost ultima șansă”.

La rândul său, Șerdean le-a replicat: „Vă rog să mai așteptați până luni, iar  dacă atunci nu vor fi banii în cont vă dăm rezilierile”.

 

Dinamoviștii au restanțe de 4 luni la salarii!

Situația din Ștefan cel Mare e extrem de gravă. De câteva luni, principalul acționar Pablo Cortacero le promite jucătorilor că-și vor încasa salariile restante. Din nefericire, de mai bine de 4 luni jucătorii și staff-ul echipei nu și-au mai văzut salariile.

Mai mulți dintre jucătorii străini veniți în vară la echipă și-au depus memorii și au devenit liberi de contract, iar în zilele următoare și ceilalți jucători vor să recurgă la aceeași metodă. Mai mult, Diego Fabbrini chiar și-a depus memoriu și așteaptă să primească un răspuns favorabil din partea comisiilor abilitate.

Dănuț Lupu a discutat cu jucătorii de la Dinamo și a anunțat că vor mai pleca câțiva în zilele următoare, dacă nu se plătesc urgent salariile: “Nu cred că au intrat banii. Nu cred că mai rămâne nimeni până luni. Am mai vorbit și eu cu jucători de la Dinamo, nu pot da nume, azi au zis că pleacă dacă nu-și primesc banii. La noi comisiile se țin repede. Săptămâna viitoare se ține comisia, sunt declarați liberi și cu asta, basta.

Dinamo, cu un picior în groapă: “Nu cred că mai rămâne nimeni până luni”

Am discutat acum trei zile cu nea Cornel Țălnar, era foarte bucuros că ar fi găsit o rezolvare. I-am zis că plătesc salariile acum, dar după ce se întâmplă? A spus cineva că îi ajută cu un milion de euro, făcuseră o înțelegere, dar… Dacă n-a spus Țălnar, nu pot să spun eu. Sunt mulți români care vor să ajute Dinamo, însă nu le dă nimeni nicio garanție. Să arunci un milion așa, pentru că îți place de Dinamo, iar Dinamo să nu-ți ofere nimic… e foarte greu.

Spaniolilor li s-a permis să facă ce au făcut. Nimeni nu vinde un club ca Dinamo fără garanție. De ce nu mi l-au dat mie? Nu poți să vinzi nici măcar o mașină fără să ai o garanție. Nu știu ce o să se întâmple. Suporterii nu cred că pot face vreo minune până săptămâna următoare, este peste puterile lor. Este o misiune imposibilă pentru ei”, a spus Dănuț Lupu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

 

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!