COVID-19, atac la legendele fotbalului românesc! „Procurorul” așteaptă ambulanța

COVID-19, atac la legendele fotbalului românesc! „Procurorul” așteaptă ambulanța
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

COVID-19, atac la legendele fotbalului românesc! „Procurorul” așteaptă ambulanța. Se pare că asistăm la o creștere a numărului de cazuri de coronavirus la personalități din cadrul fotbalului din România.

Cornel Dinu confirmă simptomele asociate COVID-19. Testul a ieșit pozitiv

Cornel Dinu are o parte dintre simptomele de COVID-19. Se simte rău, slăbit, are gâtul inflamat, dar nu a făcut febră și nici nu și-a pierdut gustul sau mirosul. Un prim test rapid a ieșit pozitiv, apoi „Procurorul” a anunțat DSP-ul și așteaptă ambulanța cu echipaj specializat care să-i facă testul PCR.

Cornel Dinu a resimțit zilele trecute o oboseală accentuată, dureri musculare în tot corpul, ieri nu a putut să mănânce nimic, dar astăzi starea sa a fost mai bună, a mâncat și s-a simțit mai bine.

Dimineață a avut o temperatură maximă de 37,2 grade Celsius și febra i-a scăzut apoi continuu, până la valoarea de 35,9 în urmă cu o jumătate de oră.

„Nu sunt deloc bine, se pare că am COVID. A fost Cristi Balaj pe la mine acum vreo două ore, că voia niște cărți și avea la el niște teste dintr-astea rapide, care au exactitate 70%…  și mi-a făcut un test, mi-a băgat un băț… un fel de pai în nas… a luat o probă și a pus-o pe un tester, un fel de termometru… și a apărut că am COVID. Asta e… Cum o vrea Dumnezeu. Ieri m-am simțit foarte rău, n-am putut să mănânc nimic, astăzi a fost mai acceptabil… Am gust, am miros, am și mâncat în seara asta ceva… mi-era foame că ieri nu mâncasem nimic… N-am temperatură… dar am vorbit cu mai mulți doctori și mi-au spus că există… cum să spun… frânturi dintr-astea tipice, ca o răceală puternică, de COVID”, a declarat Cornel Dinu.

O viață pentru Dinamo

„În 2011, când Dinamo dădea primele semne de îmbolnăvire, eu m-am operat pe inimă. Acum, când Dinamo e bolnav profund, eu fac COVID. Sufăr împreună cu Dinamo, ăsta mi-e destinul”

Cornel Dinu a împlinit 72 de ani pe 2 august 2020.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!