Pe numele lui Gigi Becali s-a emis o “factură” de la Curtea de Apel, prin care acesta trebuie să-i plătească lui Florin Talpan o despăgubire în valoare de 5.000 de euro, pentru injuriile pe care acesta i le-a adus, în urmă cu patru ani.
Motivul este unul mai vechi care a apărut în urma unei discuții în care Gigi Becali l-a jignit pe Talpan.
Mai exact, Florin Talpan a câștigat un proces pe care i l-a intentat lui Gigi Becali încă din 2016. Acesta susține că Gigi Becali l-a calomniat în momentul în care a spus despre el că este „nebun şi lacom”, că „n-a făcut nimic în viaţa vieţii lui” şi că „în viaţa lui n-a pus o cărămidă”.
Inițial, Florin Talpan a cerut judecătorilor ca Gigi Becali să-l despăgubească cu un milion de euro. O sumă extrem de mare pentru acest caz, mai ales când știm cu toții că Becali ar fi putut aduce injurii mult mai grave, precum în cazut când acesta a fost sunat de un reporter pentru un interviu telefonic, iar Gigi Becali i-a adus anumite jigniri care nu por fi reformulate.
Florin Talpan l-a învins pe Gigi Becali, în instanță
Inițial, Tribunalul București a decis ca Gigi Becali să-i plătească, lui Florin Talpan, 3.000 de euro, însă patronul lui FCSB a făcut recurs. Ulterior, Curtea de Apel București a hotărât ca suma să fie mărită de zece ori. Apoi, dosarul a ajuns la Înalta Curte de unde a fost retrimis la Curtea de Apel. Aici s-a decis ca Gigi Becali să-l despăgubească pe Florin Talpan cu 5.000 de euro. Patronul lui FCSB mai poate contesta decizia la Înalta Curte.
„Reevaluând prin prisma caracterului repetitiv al declarațiilor pârâtului, a faptului ca prin natura profesiei de militar reclamantul are un simț al onoarei și reputației mult mai crescut decât al unei persoane medii, precum și prin prisma practicii judiciare inclusiv la nivel european, suma de 3.000 de euro nu satisface principiul reparării integrale a prejudiciului de imagine suferit de reclamant.
Curtea va aprecia că majorarea la suma de 5000 de euro corespunde unor criterii decente, nu conduce la o îmbogățire disproporționată cu fapta apelantului, reprezintă o sancțiune suficientă a comportamentului apelantului”, se anunţă în motivarea sentinţei, conform ziare.com.