Nu mai puțin de opt jucătoare din România vor evolua în proba de dublu la turneul de tenis de la Roland Garros.
Raluca Olaru, Monica Niculescu, Irina Begu, Andreea Mitu, Irina Bara, Ana Bogdan, Patricia Ţig şi Sorana Cîrstea sunt cele opt românce care vor intra în lupta pentru titlul la dublu la Roland Garros.
Begu şi Olaru vor face pereche, dar în primul tur au adversare de mare valoare, favoritele numărul trei, Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), semifinaliste în 2019.
Partenere vor fi şi Andreea Mitu cu Patricia Ţig, urmând să înfrunte în primul tur cuplul Madison Brengle (SUA)/Iana Sizikova (Rusia).
În schimb, Monica Niculescu şi Irina Bara vor fi adversare. Niculescu face pereche cu japoneza Misaki Doi, în timp ce Bara joacă alături de unguroaica Fanny Stollar.
Ana Bogdan face pereche cu suedeza Rebecca Peterson, iar în prima rundă vor înfrunta cuplul Marie Bouzkova (Cehia)/Arantxa Rus (Olanda).
Sorana Cîrstea va juca alături de spaniola Sara Sorribes Tormo, învinsă de Simona Halep la simplu, cu 6-4, 6-0. Cîrstea şi Sorribes Tormo le vor întâlni în primul tur pe Alison Riske (SUA) şi Ajla Tomljanovic (Australia).
România are un reprezentant și la dublu masculin la Roland Garros. Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, sfertfinalişti anul trecut, sunt capi de serie numărul 12 şi îşi vor începe parcursul contra perechii Cristian Garin (Chile)/Pedro Martinez (Spania).