Pandemia lasă handbalul românesc fără echipe campioane

Pandemia lasă handbalul românesc fără echipe campioane
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Handbalul românesc nu va avea în acest sezon campioane nici la feminin, nici la masculin. După suspendarea campionatelor din cauza pandemiei de COVID-19, Federația Română de Handbal a decis ca sezonul 2019-2020 al competițiiloe Liga Florilor – handbal feminin şi Liga Zimbrilor – handbal masculin  să se încheie fără a declara vreo campioană.

Clasamentul final al celor două competiții de handbal românesc rămâne cel de dinainte de suspendarea jocurilor, dar cele două echipe aflate pe locul întâi – Dinamo Bucureşti, la masculin, şi SCM Râmnicu Vâlcea, la feminin – nu vor primi titlu de campioane.

”Federatia a decis: nu se acorda TITLU in acest an! Am muncit un an degeaba. Ne ramane mandria de a nu fi pierdut in Champions League”, au scris reprezentanții clubului de handbal Dinamo București pe pagina oficială de Facebook.

https://www.facebook.com/897132733669262/photos/a.897135533668982/2892054520843730/?type=3&theater

În același timp, echipa aflată pe primul loc în campionatul feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, deși nu va primi titlul de campioană este calificată în Champions League.

https://www.facebook.com/scmrmvl/photos/a.609320079102264/3363536747013903/?type=3&theater

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis să nu se ofere titlul de campioana nici handbal feminin și nici la handbal masculin. Acesta a votat să rămână clasamentul actual, folosind și modelul norvegian, care prevedea împărțirea numărului de puncte la numărul de meciuri.

Clasament în Liga Zimbrilor  (handbal masculin)

  1. Dinamo București – 55 de puncte
  2. Potaissa Turda – 50 de puncte
  3. Minaur Baia Mare – 43 de puncte
  4. HC Dobrogea Sud – 42 de puncte
  5. CSM București – 42 de puncte

Clasament în Liga Florilor (handbal feminin)

  1. SCM Râmnicu Vâlcea – 43 de puncte
  2. CSM București – 43 de puncte
  3. Minaur Baia Mare – 36 de puncte
  4. Gloria Buzău – 35 de puncte
  5. Dunărea Brăila – 30 de puncte

Echipele care vor participa la cupele europene sunt:

  1. Handbal feminin:
    1. Liga Campionilor: SCM Râmnicu Vâlcea
    2. European Handball League: CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău
  2. Handbal masculin
    1. European Handball League: Dinamo Bucureşti, Potaissa Turda
    2. Cupa EHF: Minaur Baia Mare, HC Dobrogea Sud Constanţa

Federația Română de Handbal a decis totodată să nu se retrogradeze din Ligile Naţionale în acest sezon. Viitorul an competiţional se va disputa cu 16 echipe la start, în ambele întreceri, feminin şi masculin.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!