Ministerul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că sportivii şi angajaţii cluburilor se vor bucura de sprijin din partea Guvernului pe perioada stării de urgenţă ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse ordonanţei privind indemnizaţia de 75% din câştigul salarial mediu brut acordată de stat pe perioada suspendării contractelor angajaţilor.
“Sportivii care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă (CAS) reprezintă segmentul social cel mai vulnerabil, pentru că ei nu aveau până acum acces la sistemele de securitate socială. Am reuşit prin intermediul acestei ordonanţe ca ei să beneficieze, totuşi, de acelaşi tratament ca şi cei care au contracte individuale de muncă. Mai mult, am reuşit să clarificăm modul în care cluburile vor fi sprijinite în perioada grea prin care trecem. Legislaţia trebuie adaptată din mers la noua realitate. În vederea eliminării birocraţiei şi aplicării eficiente a măsurii luate de Guvern pentru a ajuta activitatea sportivă, am gândit împreună cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale o procedură simplă, care să fie accesibilă tuturor structurilor sportive afectate. Sunt în contact permanent cu preşedinţii de federaţii, dar şi cu sportivii, pentru a evalua împreună ce măsuri pot fi luate. Este o situaţie extrem de grea pentru toată lumea şi fac apel către structurile sportive să gestioneze cât mai responsabil această stare de urgenţă şi să acceseze toate facilităţile pe care Guvernul le pune la dispoziţie pentru a-şi ajuta sportivii şi angajaţii”, a spus Ionuţ Stroe, într-un comunicat de presă al MTS remis, marţi, AGERPRES.
MTS menţionează apariţia în Monitorul Oficial nr. 260 a Ordonanţei de urgenţă nr. 32/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.
Ordonanţa stabileşte procedurile de acordare a facilităţilor pentru participanţii la activitatea sportivă (sportivi, maseuri, kinetoterapeuţi, asistenţi medicali, alte categorii care realizează activitate sportivă), care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, dar şi pentru cei care au încheiate contracte individuale de muncă. Prin intermediul aceluiaşi act normativ, procedura pentru depunerea actelor necesare obţinerii acestor ajutoare a fost extrem de mult simplificată.
Pentru a beneficia de sprijinul menţionat, structurile sportive care au contracte de activitate sportivă suspendate, vor depune pe adresa de email a Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în raza cărora îşi au sediul social o cerere semnată şi datată olograf de reprezentantul legal, o declaraţie pe propria răspundere, precum şi lista cu participanţii la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea. Aceste documente se transmit până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară. Pentru a asigura o procedură de lucru cât mai simplă, modelul cererii, al declaraţiei pe propria răspundere şi al tabelului cu beneficiari sunt standardizate: modelele regăsesc în Ordinul Comun al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministrului Tineretului şi Sportului.
Plata indemnizaţiei prevăzute se realizează în cel mult 10 de zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgenţă către structurile sportive, care, la rândul lor, vor face plata direct beneficiarilor contractelor de activitate sportivă.
Pentru a putea beneficia de sprijin în acoperirea drepturilor salariale pentru angajaţii cu contract individual de muncă a căror activitate este suspendată pe perioada stării de urgenţă, structurile sportive se vor adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă pe raza cărora se află. Procedura este similară ca cea de la AJPIS.
Ministerul Tineretului şi Sportului se va asigura că datele transmise de către structurile sportive beneficiare sunt corecte iniţiind în perioada următoare o serie de acţiuni de control, prin sondaj.
În Ordonanţa 30/2020 se prevedea ca pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din iniţiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o indemnizaţie de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020. Indemnizaţia se suportă din bugetul general consolidat.