Rusia și-a luat la revedere de la participarea la Jocurile Olimpice

Rusia și-a luat la revedere de la participarea la Jocurile Olimpice
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Rușii au fost scoși de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de pe lista țărilor care pot participa la Jocurile Olimpice. Conform interdicției de participare, Rusia nu poate lua parte nici la vreo competiție mondială timp de 2 ani de zile. În acest ordin de restricție se încadrează și Cupa Mondială din 2022, a anunțat BBC.

Potrivit sursei citate, iniţial Rusia fusese suspendată patru ani de Agenţia Mondială Antidoping (WADA)

Agenţia rusă antidoping (RUSADA) a contestat la TAS decizia Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) de a exclude reprezentanții săi pe patru ani de la marile competiţii internaţionale. În plus, Rusia nu poate găzdui evenimente internaţionale de anvergură.

TAS a precizat că această reducere nu trebuie privită ca “o validare” a comportamentului Rusiei.

Interdicţia de participare la competiţii este valabilă până la 16 decembrie 2022.

WADA a declarat Agenţia Antidoping din Rusia neconformă deoarece a manipulat datele de laborator predate anchetatorilor în ianuarie 2019.

În ultimii ani, Rusia a fost afectată de un scandal de dopaj instituţionalizat. AMA/WADA a dictat această sancţiune deoarece laboratorul antidoping de la Moscova a manipulat unele fişiere înainte de predarea lor către investigatori. RUSADA a fost suspendată în 2015, după ce au fost descoperite probe privind un dopaj în masă al sportivilor ruşi. În septembrie 2018, RUSADA a fost reinstaurată provizoriu, dar a fost declarată neconformă la sfârşitul anului trecut din cauza datelor manipulate transmise de laboratorul antidoping de la Moscova.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!