Categories: Sp. de echipa

Veste proastă pentru România! Unde va avea loc turneul Euro U21 din 2023

Veste proastă pentru România! S-a decis locul unde se va desfășura turneul Euro U21 din 2023, și nu este deloc în favoarea noastră. Motivele din spatele acestei decizii.

Veste proastă pentru România! Am pierdut candidatura pentru a găzdui turneul Euro U21.

România U21 s-a calificat la al doilea turneu final consecutiv, după remiza din ultimul meci al preliminariilor, 1-1 cu Danemarca. Naționala lui Adi Mutu va merge la turneul final din martie 2021, care va fi organizat de Ungaria și Slovenia. Rezultatele excelente la nivel de tineret i-au determinat pe cei de la FRF să spere că vor putea obține organizarea următorului turneu final, Euro 2023.

Georgia a primit dreptul de a organiza EURO U21 în locul României

Cu toate acestea, forul codus de Răzvan Burleanu a primit o veste proastă. UEFA a avut de ales între candidatura României și cea a Georgiei, iar Asociația cu sediul la Nyon a mers în cele din urmă pe mâna gruzinilor.

Potrivit informațiilor ProSport, cum candidatura federației din Georgia la Euro 2020 (seniori), dar și pentru finala Europa League, a fost respinsă, iar Bucureștiul a primit organizarea turneelor finale ale Campionatului European 2020, care va avea loc în 2021, și Euro U19, UEFA a decis ca micuțul stat din Cauzaz să fie primească Euro 2023.

Dosarul Federației Române de Fotbal de candidatură pentru organizarea Campionatului European de tineret din anul 2023 a fost aprobat de UEFA în urmă cu două luni. Decizia oficială a celor de la UEFA este așteptată în luna decembrie.

Opt stadioane ar fi fost în calcul pentru găzduirea celor 31 de meciuri, dacă România ar fi obținut organizarea Campionatului European U21 din 2023

  • Arena Națională – București
  • Steaua – București
  • Giulești – București
  • Arcul de Triumf – București
  • „Marin Anastasovici” – Giurgiu
  • „Ilie Oană” – Ploiești
  • Cluj Arena – Cluj-Napoca
  • „Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca

Șeful fotbalului românesc a anunțat în luna aprilie că România vrea să organizeze în 2023 Campionatul European U21, într-o colaborare cu Republica Moldova.

„Încă de acum un an de zile am spus că toată experiența pe care noi, cei de la Federație, o vom acumula după organizarea Campionatului European 2020 la București (n.r. turneul final se va disputa în 2021) ne va demonstra că va fi doar începutul pentru țară. Intenționăm să aducem cât mai multe evenimente sportive majore în România și să aducem valoare economiei României. După cum știți, în 2021 vom organiza Campionatul European U19, iar acum suntem într-un dialog intens cu UEFA pentru a găsi cele mai bune date, astfel încât să fie la București anul viitor. Intenționăm să ne depunem dosarul de candidatură, în această vară, pentru a organiza Campionatul European sub 21 de ani din 2023. Ne-am bucura ca în acest demers să ni se alăture și Republica Moldova, dacă va avea capacitatea să construiască un al doilea stadion”, a declarat Răzvan Burelanu.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago