”Nu-mi vine să cred”. Golul său a adus calificarea României la EURO 2021

”Nu-mi vine să cred”. Golul său a adus calificarea României la EURO 2021
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

România s-a calificat la EURO 2021, după ce naționala de tineret a remizat cu Danemarca. Autorul golului de calificare și-a împlinit astfel un vis din copilărie.

“Sunt pur și simplu blocat. Când eram mic, doar visam la asta. Am păstrat tricoul și nu-l voi da nimănui”, a declarat Valentin Costache, atacantul de la CFR Cluj, care a înscris golul egalizator și a asigurat calificarea tricolorilor U21 la EURO 2021.

Sportivul este cu atât mai fericit, cu cât acest gol vine după o perioadă în care a fost mai mult criticat pentru jocul său.

”Nici nu-mi vine să cred. Sincer, chiar mă gândeam că trebuie să mai marchez și eu, nici la club n-am făcut-o. Măcar aici, să mai spăl din păcate. Uite, că a venit golul ăsta al calificării. Toți m-au încurajat că o să intru, o să intru, și uite că am reușit să marchez”, a mai spus Costache.

Tânărul fotbalist respiră ușurat după acest moment important din cariera sa și așteaptă cu nerăbdare să joace la EURO, unde speră să existe și spectatori pe stadioane.

”Îi voi suna pe ai mei, prietena mea, familia. Știți cum e, așa se face. Se adună multe, mult stres și când vine un gol ca ăsta trebuie să te descarci, să te liniștești. Vreau să fim toți sănătoși, să ajungem cu bine la EURO. Să luăm meci cu meci și să ajungem cât mai sus. Ați văzut toți ce calitate este aici. Chiar asta vorbeam înaintea meciului, cred că aveam 1-0 din vestiare dacă ar fi fost plin acest stadion”, a mai spus Costache, la finalul meciului în care a marcat golul calificării la EURO 2021.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!