Fără nicio șansă de calificare în semifinale, naționala de handbal a României a început meciul împotriva Ungariei, în grupa II principală de la Campionatul European, cu speranța primelor puncte, de onoare. Ambele echipe intrau pe teren cu zero puncte. Dar Ungaria a spulberat și această speranță a fetelor noastre, care au rămas la coada clasamentului, fără niciun punct, înaintea ultimului meci de la Europene.
România a arătat același joc mai puțin sigur în momentele cheie, ca și în meciurile anterioare. Duelul a început cu adversarele conducând meciul, pentru ca jucătoarele noastre să reușească să echilibrezul jocul abia spre finalul primei reprize. Și, ca și în alte partide, factorul cheie al ”succesului” handbalistelor din țara noastră a fost reprezentat de portarul echipei Denisa Dedu care a avut mai multe intervenții fabuloase.
În premieră la acest Campionat European, România a încheiat prima repriză cu un avantaj la limită, scor 14- 13, după câteva momente foarte bune ale Cristinei Neagu, dar și sincronizările excelente ale pivotului Lorena Ostase cu Cristina Laslo.
A doua repriză ne-a reamintit de aceeași națională puțin obosită, ca și în celelalte partide. Jucătoarele noastre au făcut greșeli neforțate, chiar și când se aflau în superioritate numerică. Adversarele au profitat rapid și au trecut în avantaj. România și-a revenit încă odată datorită intervențiilor excelente ale celui de-al treilea portar al naționalei, Ana Măzăreanu. Însă în ultimele minute, Ungaria a reușit două goluri norocoase, cu mingi deviate, iar handbalistele noastre nu au mai fost la fel inspirate.
Astfel, tabela de marcaj a arătat la final scorul de 24 la 26 în favoarea Ungariei. Iar România a rămas tot fără niciun punct înaintea ultimului meci din grupă. Mai mult, are și mai puține șanse de a obține măcar punctele de onoare în fața campioanei mondiale, Olanda. România mai are o ultimă șansă la o evoluție surprinzătoare la Campionatul European de handbal feminin, și de a-și bucura fanii din țară, în meciul programat marți seară.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…