Categories: Sp. de echipa

Cele mai bune echipe all-time în cupele europene prin traseul Cupei României la fotbal

În săptămâna semifinalelor din Cupa României la fotbal, Federația Română de Fotbal prezintă o analiză dedicată parcursului din cupele europene al tuturor reprezentantelor românești câștigătoare ale Cupei României sau finaliste ale competiției.

”Care sunt echipele care au dus strălucirea Cupei României la un alt nivel, reușind prin parcursul lor merituos să facă performanță și la nivel continental? Aceasta e provocarea la care răspundem în premieră, analizând parcursul din cupele europene al tuturor reprezentantelor românești câștigătoare ale Cupei României sau finaliste ale competiției”, scrie pe pagina oficială reprezentanții FRF.

De 53 de ori spre Europa, prin Cupă

59 de sezoane ar fi putut avea România reprezentante în cupele europene prin intermediul Cupei României, începând cu ediția 1960/61 a Cupei și încheind cu ediția 2018/19. Practic, ediția 1961/62 a Cupei Cupelor este prima în care avem reprezentantă.

În fapt, sunt doar 53 de sezoane pentru că:

  • finala Cupei României 1983 s-a disputat după termenul limită UEFA pentru furnizarea reprezentantei
  • edițiile 2008, 2010, 2015, 2016 și 2017, potrivit regulamentului de participare în cupele europene, nu au trimis echipă în aceste competiții, reprezentanta venind din Liga 1 în contextul finalistelor Cupei cu performanțe și în acel sezon de prim eșalon.

Din cele 53 de sezoane, în 38 de ediții România a fost reprezentantă de câștigătoarea Cupei României și de 15 ori de finalista Cupei, când câștigătoarea a mers în Cupa Campionilor sau Liga Campionilor prin intermediul Diviziei A / Liga 1.

Și un detaliu inedit: câștigătoarea Cupei României 1961 a fost Sticla Arieșul Turda, dar în ediția 1961/62 a Cupei Cupelor, prima ediție când am avut participare, a fost trimisă Progresul București, câștigătoarea ediției precedente, 1960, deoarece finala câștigată de Turda s-a disputat în noiembrie 1961, după termenul UEFA de furnizare a echipelor.

Echipele României, prin intermediul Cupei României, au jucat în următoarele competiții continentale: Cupa Cupelor (1961-1999), Cupa UEFA (1999-2008, după desființarea Cupei Cupelor), Europa League (din 2008).

Trei epoci ale performanței

Pentru că au avut loc diferite modificări privind competițiile UEFA în perioada 1961-2019 și pentru relevanța concluziilor analizei, cele 53 de parcursuri europene pot fi împărțite în 3 categorii de timp astfel:

  • perioada 1961-1981
  • perioada 1982-2003 (până la apariția formatului competițional cu grupe)
  • perioada 2004-prezent

Prestațiile fiecărei echipe pentru primele două perioade (formatul competițiilor europene consta în duble manșe eliminatorii) au fost punctate astfel:

  • 3p victorie și 1p remiza în prima fază în care participă echipa (fără calificare)
  • 4p victorie și 1p remiza în prima fază în care participă echipa
  • 5p victorie și 1p remiza în a doua fază în care participă echipa (fără calificare)
  • 6p victorie și 2p remiza în a doua fază în care participă echipa
  • 7p victorie și 2p remiza în a treia fază în care participă echipa (fără calificare)
  • 8p victorie și 2p remiza în a treia fază în care participă echipa

Cea mai mare performanță europeană reușită de o echipă românească prin traseul Cupei României o reprezintă semifinala Cupei Cupelor 1989/90, realizată de Dinamo București, din postura de finalistă a Cupei României 1989.

Dominația militară la debuturi

Pentru perioada 1961-1981, istoria oferă o radiografie extrem de interesantă. Astfel, roș-albaștrii din Capitală domină autoritar, realitate explicabilă prin două perspective.

În primul rând, echipa a reprezentat România în 8 ediții din 21 posibile ale cupelor europene prin traseul Cupei României (de 7 ori câștigătoare a trofeului, o dată din postura de finalistă). Apoi, aceeași echipă a ajuns de trei ori în faza II a competiției și o dată în faza III a acesteia, obținând, implicit, un punctaj considerabil.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago