Echipă din topul Ligii I de fotbal a României, determinată să protesteze împotriva arbitrajelor din campionatul intern pe care le consideră nedrepte.
”Ne-au sabotat, nu mai facem parte din Liga 1. Am dat ordin să nu mai jucăm!”, a declarat pentru LookSport+ Neluțu Varga, omul de afaceri care deține CFR Cluj.
Declarația acestuia vine la scurt timp după ce antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a anunțat că va pleca de la CFR Cluj după meciul echipei cu Roma în Europa League, supărat pe arbitrajul de la ultimul meci al echipei, cu Gaz Metan Mediaș.
„Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea”, a declarat Dan Petrescu pentru DigiSport, la finalul meciului CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș.
Petrescu s-a plâns nu doar de arbitraj, ci și de la conducerea clubului de fotbal care nici nu a adus jucători noi la echipă, dar nici nu l-a susținut în declarațiile împotriva echipelor de arbitraj din țară.
„Păi, tată, ei trebuie să se ocupe și să vorbească. Ce ne facem? Eu să vorbesc? M-am săturat să vorbesc. Trebuie să vorbească să-mi asigure arbitraje corecte”, a spus Dan Petrescu cu referire la conducătorii clubului de fotbal.
Afirmațiile patronului CFR Cluj au confirmat practic declarațiile antrenorului. Potrivit LookSport, Neluțu Varga a schimbat, deja, biletele de întoarcere de la Roma, iar destinaţia nu mai e Bucureşti, ci Cluj Napoca.
După meciul din Europa League, de la Roma, CFR Cluj are programat meciul de la Pitești cu FC Argeș și, în mod normal, echipa ar fi trebuit să se oprească la București pentru o deplasare mai rapidă la Pitești. Schimbarea biletelor de avion de la Roma, cu sosire la Cluj Napoca, în loc de București, reprezintă dovada de susținere a plângerilor antrenorului Dan Petrescu.
”De la Roma mergem direct la Cluj, nu mai mergem la Bucureşti. Ăsta e ordinul meu, să nu mai băgăm echipa”, a anunțat Neluţu Varga, la LookSport+, măsura radicală de protest a clubului.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…