Categories: Știri

„Un dolar investit în sport, cinci dolari salvați pentru sănătate”

„Un dolar investit în sport, cinci dolari salvați pentru sănătate”. Declarațiile lui Gheorghe Popescu în timpul recepției de la stadionul din Ghencea. Sportul și sănătatea se află într-o strânsă legătură.

Investițiile în sport, ajutor pentru domeniul sanitar

La recepția proiectului de investiții “Complexul Sportiv Steaua”, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, premierul Ludovic Orban a spus că Guvernul intenționează să construiască stadioane și în țară, la Timișoara, Iași, Constanța și la Oradea și i-a asigurat de susținere și pe suporterii dinamoviști.

“Vreau să îi asigur pe suporterii dinamoviști că, așa cum s-a investit pentru construcția stadionului Steaua, pentru construcția stadionului Craiova, pentru stadionul Rapid, avem clar intenția de a susține construcția stadionului Dinamo. Sigur că trebuie rezolvate o serie de chestiuni de natură juridică și alte chestiuni procedurale, astfel încât să poată să demareze și construcția pentru stadionul Dinamo”, a declarat Ludovic Orban.

Fostul internațional Gheorghe Popescu a vorbit despre importanța investițiilor în infrastructura sportivă.

“În calitate de membru al Generației de Aur, acesta a fost templul fotbalului românesc pentru echipa națională, când Steaua 86 a obținut cele mai importante performanțe sportive. Este important să investim în infrastructura sportivă, pentru că o națiune nu poate fi sănătoasă decât dacă are infrastructură sportivă. Este important să investim în sport pentru că un dolar investit azi în sport înseamnă cinci investiți mai puțin mâine în sănătate. Eu înțeleg că e nevoie de spitale, înțeleg că e nevoie de investiții în sistemul sanitar, dar avem nevoie și de infrastructura sportivă”, spune Gheorghe Popescu.

Prezent la eveniment, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dat asigurări că Bucureștiul nu va mai pierde baze sportive.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago