Categories: Știri

Start spre EuroBasket 2021

Baschetbalistele de la națională sunt hotărâte să înceapă cu o victorie campania de calificare la Campionatul European. Drumul spre EuroBasket 2021 începe la Timișoara, pe 14 noiembrie, în meciul împotriva reprezentativei Danemarcei.

Căpitanul României, Gabriela Mărginean, una dintre cele mai experimentate jucătoare ale naționalei, și-a anunțat retragerea de la prima reprezentativă la finalul campaniei de calificare la EuroBasket 2021. În vârstă de 32 de ani, Mărginean activează la națională de aproape 20 de ani.

“E o campanie puțin tristă, e ultima campanie a mea pentru lotul național, sper să reușim o calificare, în ultimul ceas al carierei mele. Ar fi o realizare imensă și o bucurie să termin cu un așa succes. Cu Danemarca n-am mai jucat până acum, nu știm prea multe despre ele, dar să sperăm că vom reuși o victorie. Primul meci e important, mai ales când e acasă și poți să începi cu o victorie” – Gabriela Mărginean, componentă a naționalei de baschet a României.

Optimism pe banca tehnică

Romania atacă EuroBasket 2021 cu un nou antrenor principal. Turcul Ayhan Avci se află în fața primului meci oficial pe banca tehnică a naționalei și este convins că acvilele se vor califica la turneul final.

România face parte din grupa D a preliminariilor Campionatului European, alături de reprezentativele Italiei și Cehiei. Primele două echipe din grupă vor obține calificarea la competiția ce va avea loc în Franța și Spania. Ultima participare a naționalei feminine de baschet la Campionatul European datează din 2015, când România a găzduit două grupe din prima fază a competiției.

“Avem o grupă puternică, dar ne vom califica. Sunt sigur că vom ajunge la Campionatul European, am încredere în jucătoarele mele. Trebuie să câștigăm meciul dar îmi doresc să jucam și bine. Ne-am pregătit intens și se va vedea asta în meci. Sunt foarte entuziasmat, sper să vina mulți fani și să facă o atmosferă frumoasă.” – Ayhan Avci, selecționer echipa națională de baschet a României.

Programul meciurilor din preliminariile EuroBasket 2021:

14.11.2019   România – Danemarca

17.11.2019   Cehia – România

12.11.2020   România – Italia

15.11.2020   Danemarca – România

04.02.2021     România – Cehia

07.02.2020     Italia – România

Biletele s-au pus în vânzare

Cel mai important meci al ”tricolorelor, cel de debut în preliminariile Euro 2021, cu Danemarca, se va disputa la 14 noiembrie, de la ora 18, în Sala “Constantin Jude” din Timișoara. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate online accesând link-ul https://www.bilete.ro/fiba-women-s-eurobasket-qualifiers/romania-danemarca-14-nov-2019/.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago