Categories: Știri

Simona Halep „Ministerul nu știe, nu are habar”

Simona Halep lansează critici dure la adresa fostei conduceri a Ministerului Tineretului şi Sportului.  Simona Halep  este nemulțumită de faptul că se tergiversează procedura de  recunoaştere a lui Ion Țiriac în funcția de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.

Marea sportivă scrie, într-o postare pe Facebook, că „Ministerul refuză să finanţeze Federaţia Română de Tenis” , precizand şi că „viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie omorât cu totul de birocraţie şi declinare continuă de responsabilitate

„Zilele trecute, noi jucătorii, am citit o știre prin care cineva anunță un succes triumfător al unei noi întârzieri la procedura de recunoaștere a noului președinte al Federației Române de Tenis, Dl Ion Țiriac. Noi știm că aceste alegeri au fost democratice și avem convingerea fermă, că la ora actuală, Ion Țiriac este singurul om care nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din România. Cu toate astea, noi nu înțelegem de ce Ministerul Tineretului și Sportului refuză în continuare să finanțeze Federația Română de Tenis. Această finanțare nu este pentru noi, este pentru activitatea de zi cu zi a Federației și în special pentru toate acțiunile dedicate juniorilor și tinerilor jucători de tenis. Suntem oricum în ceasul al 12-lea, la un nivel scăzut al întregului sport din România și cu toate astea ministerul refuză să finanțeze o Federație pentru că cineva contesta în instanțe în permanentă acțiunile Federației. Nu înțelegem cum s-a ajuns în această situație și de ce nimeni nu ia o hotărâre sau o poziție față de toate aceste probleme.

În timpul în care amânarile sunt declarate «mari victorii», proiectele mari pentru copii și juniori sunt oprite pe loc, pentru că statul refuză să le finanțeze. Nu trimitem destui copii la competiții, nu le plătim antrenorii, nu le dăm alimentație, medicamentație, pregătire fizică, nu ne apucăm de centre regionale, toate pentru că domnul Țiriac nu apare încă într-un registru!!! Iar dacă nu apare într-un registru, Ministerul nu știe, nu are habar cine a fost ales președinte, chiar dacă a participat la congresul de alegeri!

O astfel de situație este greu de înțeles – viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie omorât cu totul de birocrație și declinare continuă de responsabilitate.

Din poziția noastră de promotori ai sportului românesc și ai României, solicităm responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea în regim de urgență a finanțării Federației și a programelor sale, acțiune de natură să mențînă viu spiritul sportiv și performanțele românești la nivel național și internațional”, a scris Simona Halep pe pagina ei de Facebook.

Distribuie:
Virgil Munteanu

View Comments

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago