Categories: Știri

Secretul victoriei lui Benny Adegbuyi! Care a fost strategia sportivului

După una dintre cele mai spectaculoase victorii ale anului și implicit ale carierei sale, Benny Adegbuyi a intrat în istorie ca omul care l-a învins pe marele Badr Hari. Înaintea meciului, specialiștii nu-i dădeau nicio șansă, ba mai mult, unii credeau că după meci va ajunge direct la spital.

 

 

Repriza a doua putea fi fatală pentru Benny Adegbuyi, care s-a clătinat destul de tare, acesta fiind “salvat de clopoțel”, în a treia însă acesta a revenit în forță

și a plasat lovitura care l-a făcut câștigător.

În pauza dinaintea reprizei a treia antrenorul mi-a spus că am răbdare 30 de secunde, apoi să încep atacul pentru a recupera. Atunci am știut că e momentul meu și trebuie să forțez. Acea combinație de KO am pregătit-o de multe ori la antrenament. Am știut mereu că pot învinge, nu a contat că am în față o legendă a acestui sport”, a declarat Benny Adegbuyi.

 

Badr Hari a fost numărat de două ori în duelul cu Benny Adegbuyi. A doua oară nu a reușit să mai continue lupta. Sportivul cu origini marocane s-a ales cu nasul rupt, după această confruntare.

Badr a dat senzația că nu își imagina că poate fi făcut KO. A fost un avantaj pentru tine?

Știu că a spus că e în cea mai bună formă a lui și poate că m-a subestimat, spunând că meciul cu mine va fi doar ca o plimbare în parc. Poate nu a crezut tot ce a spus, dar știu că eu de fiecare dată când sunt în poziția de underdog sunt mult mai motivat”, a mai declarat sportivul pentru playsport.

Benny Adegbuyi, dornic de o luptă cu Ben Saddik

Benny Adegbuyi vrea ca anul viitor să lupte pentru titlul mondial. Își dorește foarte tare un meci în care să-l înfrunte pe Ben Saddik.

Mi-aș dori o revanșă cu Ben Saddik, dar evident că aș prefera ca Rico să îl învingă în ianuarie și să își păstreze centura. Rico este colegul meu, m-a ajutat mult în pregătirea pentru meciul cu Badr Hari. Despre ce va fi în meciul de centură, vedem în 2021. Pentru asta am luptat mereu. Până atunci mă bucur de vacanță, am așteptat-o tot anul”, a mai afirmat Benny.

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago