Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund al turneului Australian Open, Simona a întâlnit un adversar puternic, pregătit să-și ia revanșa. Dar Simona nu a cedat, a luptat până în ultima clipă și a reușit victoria când aproape nimeni nu mai credea că este posibil.
La câteva ore după meci, Simona a postat pe rețelele de socializare un mesaj care spune totul.
”Never, ever give up” – ”Să nu renunți niciodată, niciodată”, a scris Simona pe pagina personală de Facebook.
Și de fapt exact acest mesaj l-a transmis prin jocul din turul secund al primul turneu de Grand Slam din acest an.
Cei care au văzut meciul transmis în direct au trăit emoții incredibile. Au trecut de la agonie la extaz, după ce Simona a egalat la seturi 1-1. Apoi li s-a făcut iar inima cât un purice când Simona era condusă cu 5-2 în setul decisiv.
Și când aproape îți era teamă să mai speri, Simona și-a revenit, scorul a ajuns la 5-5 și am început toți să ne rugăm pentru o minune.
Iar Simona a crezut în ea, în puterea ei psihică și fizică, și-a menținut echilibrul emoțional și a reușit incredibilul: o victorie excepțională, muncită până în ultima secundă a celor peste două ore și jumătate de meci dur.
Simona Halep a explicat reușita magnifică de astăzi imediat după meci.
“Nu am fost aşa pozitivă, când vorbeam cu mine. Nu vorbeam despre scor, mă învinonăţeam că nu sunt suficient de puternică să joc împotriva ei. Dar, în final, am fost mai puternică psihic, am avut dorinţa de a câştiga meciul şi nu m-am dat bătută”, a spus Simona Halep la sfârșitul meciului câștigat în fața australiencei Ajla Tomljanovic.
În turul 3, Simona o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova.
Cele două nu s-au mai confruntat niciodată în circuitul WTA, în proba de simplu, ci doar la dublu, o singură dată, în 2020, la Praga.
În vârstă de 23 de ani, Veronika Koudermetova se află pe locul 36 WTA, cea mai bună clasare din carieră, ceea ce înseamnă că Simona Halep ar putea avea din nou un meci dificil, cu o jucătoare în formă. Dar și Simo vine după o reușită fantastică, ceea ce îi dă încredere pentru următoarele confruntări.
”Sunt un pic obosită, trebuie să recunosc, a fost un meci muncit. Faptul că am revenit de la 5-2 îmi dă încredere că din punct de vedere mental sunt foarte bine”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.
Referitor la șansele de a câștiga pentru prima dată turneul australian, Simona își menține concentrarea pe fiecare meci în parte, până la acel moment.
”Finala e foarte departe și în acest moment nu pot să spun că pot să câștig turneul, niciodată nu spun asta la început de concurs pentru că fiecare meci e imposibil de greu, dar am încredere și o să dau tot ce am mai bun ca să câștig și să avansez în turneu”, a adăugat Simona, după revenirea incredibilă din turul secund al turneului de Grand Slam Australian Open 2021.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…
Se împlinește aproape un an de când fanii sportului rege nu mai au acces pe…