Categories: Sp. individuale

Robert Glință, record după record! Ce performanță a reușit înotătorul

Înotătorul român Robert Glinţă a stabilit, luni, noi recorduri naţionale în probele de 50 m spate şi 100 m spate, la Budapesta, în bazin de 25 metri, în competiţia International Swimming League (ISL), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Glinţă a câştigat cursa din semifinalele competiţiei (pentru echipa Iron) cu timpul de 49 sec 64/100, fiind urmat de americanul Stewart Coleman, 49 sec 66/100, de brazilianul Guilherme Basseto şi de americanul Ryan Murphy, ambii în 49 sec 81/100.

Robert Glință este calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Robert Glinţă, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a reuşit al treilea său record naţional la 100 m spate în mai puţin de două săptămâni. Pe 6 noiembrie, Glinţă era cronometrat în 49 sec 87/100, iar pe 10 noiembrie a fost înregistrat în 49 sec 79/100.

Glinţă (23 ani) a mai stabilit noi recorduri naţionale la 50 m spate şi la 200 m spate.

Tot luni, la 50 m spate, Glinţă a ocupat locul al patrulea 23 sec 03/100. Pe 5 noiembrie, înotătorul român era cronometrat cu timpul de 23 sec 12/100. Luni, în turul al doilea, Glinţă a înotat în 24 sec 04/100, fiind al treilea, însă a ratat intrarea în finala de doi, în care Ryan Murphy l-a învins pe Stewart Coleman.

În urmă cu două săptămâni, Robert Glință dobora nu mai puțin de trei recorduri naționale în nici o săptămână de concurs.

Robert a practicat mai întâi karate, dupa care, la vârsta de 9 ani, a dorit să învețe să înoate în Bazinul Olimpic din Pitești. După câteva luni, a început înotul de performanță la Clubul Sportiv Municipal Pitești, sub îndrumarea antrenorului Viorel Ciobanu. S-a mutat la Baia Mare și, din 2017, la clubul sportiv Dinamo București.

În 2015, a cucerit titlul de campion mondial, la juniori, la 100 m spate, cu timpul 54,30 secunde (în bazin olimpic), și s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro din 2016.

În 2016, a fost singurul înotător român care a ajuns în faza finalelor la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, în proba de 100m spate, unde s-a clasat pe locul 8, dupa ce în semifinale stabilise un nou record național al României.

În aprilie 2019, Robert Glință a devenit primul român calificat la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, după ce a reușit să coboare sub baremul de calificare la 100 m spate la reuniunea de la Guangzhou, din China. La finalul anului 2019, la Campionatele Europene în bazin scurt (25 m) de la Glasgow, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, la 100 m spate.

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago