Rezultat remarcabil pentru gimnastica aerobică din România! Absența de trei ani de zile din competiții se pare că a fost un factor motivant pentru atingerea acestei performanțe.
Rezultatul obținut de Teodora Cucu reprezintă un model de admirat în ceea ce privește dorința de a obține rezultate și dragostea pentru sport. Cea mai bună gimnastă de aerobic din România, a reușit la vârsta de 21 de ani, să câștige medalia de aur, după o pauză de trei ani de zile.
Sportul și facultatea, unde este studentă în anul trei, îi ocupă tot timpul, după cum declară:
„Am început cu gimnastica ritmică, am avut o operație apoi am trecut la aerobică, iar în 2017 am suferit altă intervenție chirurgicală și m-am oprit din sport. Am revenit în 2020, în februarie. Mă simt super bine, am început să savurez aceste momente, nu mă așteptam să fac acest pas. Mi-am dat seama că asta sunt eu, că nu pot să stau fără să fac ceva. Am început să dansez, să fac acrodance, iar din 2019 am început să mă antrenez pe crossfit, parte de pregătire fizică, forță”. „După antrenamente am și o sală de crossfit la care lucrez, timpul liber nu prea am, dar îmi place să fac toate lucrurile astea”, a spus Teodora Cucu, medaliată cu aur la Campionatele Naționale de Gimnastică Aerobică, în proba de individual.
Până la 20 de ani, Teodora a trăit multe momente grele din cauza sănătății. La 9 ani a fost nevoită să renunțe la gimnastica ritmică din cauza unei accidentări la șold. A fost operată, iar 4 luni a stat în gips și nimeni nu se mai gândea că ar mai putea face sport. După ce și-a revenit, s-a apucat de gimnastică aerobică, iar în 2015 a câștigat aurul european în proba individuală la juniori, singura medalie de aur din istoria României. La 17 ani, a ajuns din nou pe masa de operație. Două ligamente rupte și oasele deplasate. A trecut și peste acest hop și în aprilie 2020, în timpul pandemiei de Coronavirus, s-a hotărât să revină în concursuri.
100 de medalii a adunat sportiva până acum, printre cele mai importante numărându-se cele de la Campionatele Europene.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…