Categories: Știri

Ce a ieșit la iveală dupa ce milionarul care a susținut-o pe Simona Halep a decedat

Simona Halep a primit o veste teribilă de 1 decembrie, după ce omul care a susţinut-o financiar în perioada junioratului a trecut în nefiinţă. Corneliu Idu era bolnav de COVID-19, iar un jurnalist american a explicat cât de important a fost afaceristul pentru cariera sportivei.

 

Corneliu Idu, omul de afaceri care a sprijinit-o pe Simona Halep la începuturile carierei, a încetat din viață la 70 de ani în urma infectării cu coronavirus. Vestea nu i-a lăsat indiferenţi pe jurnaliştii americani, care au scos la iveală amănunte despre relaţia dintre Simona Halep şi fostul ei sponsor.

Ajutorul pe care milionarul constănţean i-l oferea Simonei ar fi fost unul consistent şi în acelaşi timp indispensabil pentru jucătoarea aflată pe atunci la început de drum! Danielle Rossingh, o jurnalistă de la CNN Sports, a dezvăluit că a discutat cu Halep despre acest subiect foarte delicat.

Jurnalistă CNN, despre ajutorul pe care Corneliu Idu i l-a oferit Simonei Halep: „Datorită lui s-a putut deplasa la turnee”

Jurnalista americană a reacţionat la aflarea veştii că omul de afaceri Corneliu Idu s-a stins din viaţă:„Este o veste foarte tristă! Am vorbit cu Simona în câteva rânduri despre începuturile carierei şi mi-a spus că ajutorul primit de la Corneliu Idu a fost extrem de important pentru ea în adolescenţă. Datorită lui s-a putut deplasa la turneele internaţionale”, a scris Danielle Rossingh pe Twitter.

Corneliu Idu era internat în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus! Omul de afaceri a decedat în dimineaţa zilei de 1 decembrie! Născut în anul 1950, în județul Constanța, Idu avea o averea de 115 milioane de dolari. Acesta deţinea o serie de proprietăţi imobiliare, dar şi o bază sportivă cochetă, Tenis Club Idu din Mamaia – a găzduit întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, scor 3-2 în anul 2017. Era pasionat de tenis şi s-a axat pe investiţii diversificate, cele mai relevante fiind în domeniul shipping-ului.

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago