Categories: Știri

O nouă șansă pentru Dinamo! Decizia salvatoare a suporterilor

Soarta celor de la Dinamo atârna de un fir de ață. În prezent singurii care se implică financiar sunt fanii echipei. Aceștia refuză să lase echipa să intre în faliment. Principalul lucru este că implicarea lor chiar dă rode.

 

Au făcut cum au făcut și suporterii formației din Ștefan cel Mare au făcut iar rost de bani. DDB a anunțat că frumoasa suma de 100.00 de euro vor fi trimiși în conturile echipei pentru a-și plăti datoriile față de stat și de jucători. Această veste a venit ca o gură de aer pentru Dinamo, care risca penalizări din cauza neplății taxelor.

 

100.000 de euro în conturile lui Dinamo

Suporterii au anunțat că banii vor fi virați în conturile clubului sub formă de împrumut, așa cum s-a întâmplat și până acum, pentru a putea fi folosiți, ulterior, pentru preluarea unei părți din acțiuni.

În ultimul timp, fanii lui Dinamo, care dețin, prin programul DDB, aproximativ 20% din club, au reușit să-i convingă pe jucătorii Diego Fabbrini, Vlad Achim, Magaye Gueye, Ante Puljic, Deian Sorescu și Janusz Gol, aflați pe picior de plecare din cauza restanțelor salariale, să rămână la club.

După achitarea datoriilor către stat din decembrie, pentru Dinamo, locul 11 în Liga 1, cu 19 puncte,

 

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago