Categories: Sp. individuale

Novak Djokovic în lacrimi: ”Asta îmi amintește de copilărie”

Novak Djokovic a izbucnit în lacrimi, în aplauzele celor 4000 de spectatori de la Belgrad, după ce a ratat calificarea în finala primei etape a turneului caritabil Adria Tour, organizat chiar de jucătorul sârb.

“Nu plâng fiindcă am fost eliminat din acest turneu, sunt doar copleşit de emoţie fiindcă asta îmi aminteşte de copilărie”, a spus Djokovic, în lacrimi, în fața compatrioților săi.

Momentul emoționant s-a petrecut după ce Djokovic l-a învins pe germanul Alexander Zverev cu 4-0, 1-4, 4-2, dar această victorie l-a trimis în finală pe un alt jucător sârb, Filip Krajinovic.

”Au fost câteva zile pline de emoţii şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut ca acest lucru să fie posibil. Lucrul important după acest meci este că unul dintre ai noştri e în finală”, a adăugat Djokovic.

Djokovic este cel are a inițiat turneului de tenis cu scop caritabil Adria Tour, care a demarat sâmbătă la Belgrad cu participarea și altor vedete din lumea tenisului masculin, precum austriacul Dominic Thiem (N.3), Alexander Zverev (N.7) şi bulgarul Grigor Dimitrov (N.19).

Meciurile de la Adria Tour se joacă după sistemul cel mai bun din trei seturi, fiecare manşă până la 4. Cei opt participanţi în etapa de la Belgrad au fost împărţiţi în două grupe.

Pe 20 şi 21 iunie, turneul se va desfăşura în localitatea croată Zadar, pe coasta Adriaticii, unde lui Nole şi confraţilor săi li se vor alătura două vedete ale tenisului croat, Marin Cilic (37 ATP), învingător la US Open în 2014, şi Borna Coric (33 ATP). Turneul va trece şi prin Bosnia, pe 3 şi 4 iulie la Banja Luka, înainte de a se încheia pe 5 iulie cu un meci demonstrativ la Sarajevo între Djokovic şi cel mai bun jucător bosniac, Damir Dzumhur (107 ATP).

Etapa din Muntenegru, ce ar fi trebuit să aibă loc pe 27-28 iunie, a fost anulată din cauza îngrijorărilor legate de pandemia de coronavirus.

Djokovic, Krajinovic şi Zverev au încheiat grupa cu câte două victorii şi o înfrângere şi stau la fel la capitolul seturi (5-3), calificarea în finală fiind decisă de numărul mai mare de game-uri câştigate.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago