Invitată la interviurile Companiei Municipale Sport pentru Toți, Nadia Comăneci, a dezvăluit rețeta de succes a unui campion.
Potrivit Zeiței de la Montreal, cele trei ingrediente necesare pentru orice sportiv care își dorește să devină un mare campion sunt: pasiunea, muncă și perseverență.
”Ca să devii un mare campion trebuie în primul rând să îți găsești pasiunea și dragostea pentru ceea ce dorești să faci. După aceea vine munca și perseverența, dar pasiunea trebuie mereu să fie acolo”, a răspuns Nadia Comăneci la întrebarea privind ”calitățile” pe care trebuie să le aibă un copil ca să devină un campion.
Nadia s-a arătat onorată de faptul că și după atâția ani de la succesul de la Montreal se află printre campionii României care motivează și inspiră generația de astăzi pentru a deveni campioni ai țării noastre.
Nadia a povestit că a fost un copil energic și a avut norocul să aibă în apropierea casei o sală de gimnastică, unde a descoperit adevărata ei pasiunea.
De aceea, consideră că programul ”Dezvoltare și Sănătate prin Sport”, desfășurat de Compania Municipală Sport pentru Toți, reprezintă o șansă pentru copiii de astăzi.
”Mă bucur enorm că aveți acest program prin care oferiți fiecărui copil posibilitatea să înțeleagă și să descopere sportul”, a spus Nadia, adăugând că fiecare copil trebuie expus la multe activități sportive pentru a descoperi ceea ce îi place și a alege disciplina pentru o viitoare performanță.
”Sportul este important, sportul este extrem de bun pentru sănătate și în timp vei descoperi ce înseamnă munca pentru a deveni un mare campion”, le-a transmis Nadia copiilor care vor să se îndrepte către o activitate sportivă.
Programul ”Dezvoltare și Sănătate prin Sport” a fost lansat anul trecut de Compania Municipală Sport pentru Toți și se adresează tinerilor bucureșteni cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. În cadrul acestui program, tinerii se pot înscrie la una dintre cele 17 discipline sportive incluse în program: handbal, baschet, volei, fotbal, tenis, oină/baseball, tenis de masă, șah, arte marțiale, gimnastică & fitness (aerobică, ritmică, artistică), skandenberg, box, atletism, dansuri, badminton, ciclism, majorete și aerobic, sport pentru persoane cu nevoi speciale.
Programul a fost proiectat pe o durată de trei ani, iar în această perioadă, pe pagina de Facebook a Companiei Municipale Sport pentru Toți au fost publicate o serie de interviuri cu mari sportivi ai României din diferite domenii, precum fotbal, box, gimnastică ritmică etc, ca modele de motivație și inspirație pentru viitorii potențiali mari sportivi.
Nadia Comăneci rămâne cea mai apreciată sportivă a României, idolul tuturor fetițelor care intră în sala de gimnastică.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…