Categories: Special

De ce s-a întors în țară fiica lui Gică Hagi, după succesul din America

Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi, a plecat la studii în America și începuse să își clădească un viitor de succes peste Ocean. Fiica regelui fotbalului românesc a decis, însă, să se întoarcă în țară.

S-a născut la Barcelona, pe când tatăl ei activa la clubul spaniol și a copilărit în Istanbul, când Hagi era la Galatasaray. A fost obișnuită cu locurile străine, departe de țara natală, așa că plecarea în America nu părea să îi facă probleme. Dar acum, la 24 de ani, își regăsește drumul și succesul în România.

”Când am plecat, am plecat cu gândul să rămân, după aceea m-am razgândit, pentru că mi-a fost dor de țară și de familia mea și să vă spun sincer iubesc România, o iubesc, sufletul meu e aici”, a recunoscut Kira Hagi, în cadrul emisiunii ”România, te iubesc”, difuzată de ProTv.

Kira este născută de Ziua Internațională a Teatrului și, fără să știe acest lucru pe atunci, a visat să devină actriță de când era copil.

A început să ia lecții de teatru din copilărie și prima piesă pusă în scenă a fost ”Fetița cu chibrituri”. A luat lecții de dicție și de canto. În ultimul an de liceu s-a pregătit cu actorul și profesorul Filip Ristovski care avea să-i dea replica în primul său film: ”București, te iubesc”. La îndrumarea lui Ristovski a aplicat la New York Film Academy unde a fost admisă în urma unei audiții care a avut loc la Londra și timp de trei ani a studiat, cu bursă, în Statele Unite ale Americii.

Filmul de absolvire a facultății i-a adus și un premiu important în America unde continua să meargă la audiții pentru diverse roluri.

”Când mă duceam la audiții îmi făceam o listă cu felurile în care mă refuzau. Nu ești foarte bună, e ok, dar nu ești persoana, nu arăți prea bine, arăți foarte bine, dar… Te simți prost pentru o zi și următoarea zi te trezești cu pozitivitate, ce să faci? În orice domeniu trebuie să ai perseverență, să iubești și să muncești foarte mult”, a povestit Kira, care dovedește astfel că mentalitatea de învingător este o trăsătură de familie.

În America a fost asistent de producător și câștiga suficient încât să se întrețină singură, dar dorul a adus-o acasă.

În România, și-a găsit locul pe scena Teatrului Nottar și, înainte de pandemise, a jucat în opt reprezentanții, cu casa închisă, în rolul Marthei Bibescu în piesa ”Martha și George”.

Pandemia a suspendat activitatea teatrelor din toată țara și Kira recunoaște că ea este totuși privilegiată, spre deosebire de alți tineri actori.

”Eu sunt privilegiată și la mine lucrurile sunt bine, nu am stresul de ziua de mâine și-mi pot crea oportunități și le pot construi”, a mărturisit Kira Hagi.

Când nu e la teatru, fiica lui Gică Hagi predă copiilor lecții de teatru la DallesGO.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago