Categories: Știri

Cu sufletul la gură la final de Europene! Larisa Iordache, două titluri europene, după contestație

Campionatul European de gimnastică s-a încheiat cu emoții întinse la maximum pentru România. În ultima finală de la Europene, Larisa Iordache a evoluat ultima în concurs și a fost nevoie de o contestație pentru a-i fi recunoscută valoarea de drept.

Larisa Iordache a revenit în forță în competițiile de gimnastică, după o pauză de trei ani din cauza unei accidentări. Gimnasta noastră s-a calificat în toate finalele pe aparate la Campionatul European de la Mersin și a reușit să urce pe podium de trei ori.

2 medalii de aur și 1 medalie de argint pentru Larisa la Europene

Larisa Iordache a devenit dublă campioană europeană la bârnă și sol și vicecampioană la sărituri. La paralele a ratat la mustață podiumul, clasându-se pe a patra poziție.

Finalul competiției a ținut însă întregul lot al României cu sufletul la gură. Larisa Iordache a intrat ultima în competiția de la sol, iar prima notă afișată o clasa pe română pe locul secund. Antrenoarele noastre au depus contestație și, după minute lungi de așteptare, s-a făcut dreptate. Larisa Iordache a câștigat al doilea titlu european din acest an.

După finalele pe aparate, România pleacă de la Europene cu două medalii de aur și două de argint. Pe plângă performanțele Larisei, gimnasta Silviana Sfiringu a obținut argintul în finala la bârnă.

Podiumul, pe aparate

Sărituri

  • Aur – Kovacs Zsofia HUN – 13,750
  • Argint – IordacheLarisa ROU – 13,550
  • Bronz – Motak Anastasiia UKR – 13,450
  • * Locul 5 – Stănciulescu Ioana ROU – 13,575

Paralele

  • Aur – Kovacs Zsofia HUN – 13,850
  • Argint – Szekely Zoja HUN – 13,550
  • Bronz – Mokosova Barbora SVK – 13,300
  • * Locul 4 – Iordache Larisa ROU – 13,250

Bârnă

  • Aur – Iordache Larisa ROU – 14,000
  • Argint – Sfiringu Silviana ROU – 13,800
  • Bronz – Motak Anastasiia UKR – 13,100

Sol

  • Aur – Iordache Larisa ROU – 13,450
  • Argint – Uctas Sanli Goksu TUR – 13,100
  • Bronz – Raz Lihie ISR – 12,750
  • * Locul 5 – Duță Antonia ROU – 12,600

Performanță uriașă pentru junioare: 6 medalii de aur din 6 posibile

România înregistrează un succes excepțional la Europenele de la Mersin, mai ales prin lotul de junioare. Tinerele gimnaste au reușit o perfromanță uriașă! Junioarele tricolore sunt noile campioane europene atât cu echipa, cât și la individual compus și la toate cele patru aparate.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago