România a ratat șansa de calificare la campionatul european de fotbal EURO 2021. Mai plânge cineva astăzi că tricolorii au pierdut trenul spre EURO?

Îmi amintesc vremea în care echipa națională de fotbal se lupta cu greii fotbalului mondial. Era acolo, spre vârf. Și noi trăiam fiecare secundă dintr-un meci de fotbal cu trup și suflet. La propriu. Strigam, încurajam, săream din scaun la o fază spre poartă adversă, trânteam de ciudă la o ratare și dădeam petreceri în stradă sau în fața blocului la o victorie mare.

Cine își mai amintește, spre exemplu, perioada de glorie a generației de aur și Campionatul Mondial din America din 94?

Aveam 15 ani atunci. Și în plină admitere la liceu. Dar îmi puneam ceasul să sune în toiul nopții, ba chiar spre dimineață, ca să nu ratez meciul României. Ca mine, toți prietenii mei, de toate vârstele. Unii dintre ei nici nu erau mari microbiști, dar meciurile naționalei de fotbal nu puteai fi ratate!

Dacă vă amintiți perioada aceea, vă amintiți cu siguranță și meciul cu Suedia. Și șansa tricolorilor de a se califica în semifinale. Ce performanță ar fi fost!

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri cum am trăit acel meci. Și câtă durere la final! Am plâns, la propriu. Și am ieșit afară, în creierii dimineții, gașca de copii care se reunea de obicei în fața blocului la joacă, să ne plângem toți, împreună, tristețea. Habar n-aveam noi atunci că nu vom mai avea ocazia unor lacrimi atât de curate pentru o echipă atât de mare și atât de aproape de vârf…

De-atunci pare că naționala noastră se tot duce în jos. Am și pierdut șirul campionatelor europene și mondiale de fotbal care au trecut fără echipa noastră. Unii spun că nu mai sunt jucătorii de-atunci, nici antrenorii la fel de buni, nici dorința de victorie la fel. Că jocul e doar pentru bani, nu pentru culorile naționale, pentru bucuria de a juca în linia întâi mondială sau măcar europeană.

Cert e că bucuria microbistului din mine scade și ea. Și probabil nu doar eu simt la fel. Dar cred că toți iubitorii de fotbal încă mai speră. Încă mai speră la acel meci la care să dansăm de bucurie și la acele campionatele europene și mondiale în care să nu mai fim doar spectatorii altor echipe din alte țări, de dragul sportului rege.

Aseară am sperat iar. La primul fluier al meciului am sperat. Dar recunosc că la pauză am închis televizorul. Și nu pentru că eram conduși cu două goluri. Au mai fost și alții conduși cu două goluri la pauză și au revenit, au făcut un egal, au dus meciul în prelungiri, sau chiar au învins la final, după a doua repriză, după prelungiri sau la după loviturile de departajare. Ci pentru că jocul tricolorilor nu era convingător.

Mi-ar fi plăcut ca, dimineață, să am o surpriză. Dar ceva îmi spunea, înainte să caut știrile cu rezultatul final, că nu aveam cum să am parte de o astfel de veste. Cred că m-ar fi șocat o întoarcere a rezultatului. Cel puțin după cum a arătat jocul alor noștri în prima repriză.

Până și selecționerul României a admis la finalul meciului că tricolorii nu ar fi fost îndreptățiți să câștige, după cum au jucat. Păi dacă și antrenorul spune asta, noi cei din fața televizoarelor ce să mai spune? Să ne întrebăm – cel puțin în cazul celor care au rezistat până la final – de ce ne-am pierdut seara?

De ce să depui energie pentru o echipă care nici măcar nu poate să spună: am dat tot, am luptat cu toată ființa, până-n ultima secundă? De ce să îți pară rău că a pierdut șansa de a se lupta pentru un loc la EURO? De ce mai plângi pentru încă un campionat ratat, când nici jucătorii nu mai plâng la finalul meciului pierdut?

Da, un campionat european de fotbal la care și Bucureștiul este gazdă, printre alte capitalele europene, în care să ai și echipa națională la start ar fi fost cu totul altă poveste pentru iubitorii de fotbal! Da, microbiștii români – și nu numai ei – ar fi avut poate o perspectivă de bucurie pentru anul următor, după această perioadă în care sportul mondial a fost dat peste cap!

Așa… rămânem doar cu visul că vom mai trăi, la un moment dat, șansa de a mai plânge alături de tricolori la un campionat de fotbal, pentru o echipă care merită să fim acolo, lângă ea!