Categories: Știri

Caz de COVID-19 “în sânul” Campionatului Mondial de la Egipt! Ce măsuri au luat organizatorii

Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt a început cu stângul. Danezul Emil Jakobsen a prezentat semne de COVID-19, iar dupa testare acesta a figurat ca pozitiv.

Federația Internațională de Handbal (IHF) a anunțat că va intensifica testările în rândul jucătorilor, arbitrilor și al antrenorilor pentru ca acest episod să nu se mai repete.

Întrebarea este dacă Emil Jakobsen a intrat în contact cu coechipierii săi sau cu alte persoane care fac parte din staff-ul Campionatului Mondial.

 

 

Jucătorul danez nu va putea lua parte la meciul împotriva Bahrainul-ui de vineri seară.

Acesta împreună cu colegul său de cameră au fost băgați imediat în carantină după rezultatul testului COVID-19. Însă situația colegului său de cameră este puțin diferită, daca va prezenta un test cu rezultatul negativ acesta va putea lua parte la partida de vineri seară.

 

Organizatorii CM din Egipt sunt în gardă! Măsuri de ultimă oră

 

Organizatorii au decis, de asemenea, să testeze în fiecare zi, începând de sâmbătă, toate delegaţiile prezente, precum şi arbitrii şi toţi oficialii.

Slovenia a învins Coreea de Sud (51-29) joi fără doi jucători de bază, portarul Urh Kastelic şi aripa stângă Tilen Kodrin, care au dat rezultate pozitive la coronavirus.

Naţionala Capului Verde, care a sosit fără mai mulţi jucători care au dat rezultate pozitive şi s-a plasat într-un alt hotel decât cel unde se află naţionalele Germaniei şi Franţei, nu a mai avut jucători pozitivi.

La sosirea la acelaşi hotel, norvegianul Sander Sagosen a descris drept o ”farsă” bulele sanitare înfiinţate în cele 4 hoteluri şi la cele 4 terenuri unde se desfăşoară primul tur al competiţiei. El a arătat că în cadrul hotelurilor, jucătorii se pot întâlni în mod regulat cu jurnalişti, cu organizatori sau cu personalul angajat, iar monitorizarea sănătăţii persoanelor din afara echipelor este lipsită de rigoare.

Aceasta este prima ediţie cu 32 de echipe, iar organizatorii, statul egiptean şi federaţia internaţională (IHF), condusă de egipteanul Hassan Moustafa, au făcut totul pentru desfăşurarea competiţiei în vremea pandemiei de coronavirus.

Finala va avea loc pe 31 ianuarie, la Cairo. Danemarca, deţinătoarea titlului, vicecampioana Norvegia şi Spania, campioana Europei, sunt favoritele turneului din Egipt, urmate de Croaţia, Slovenia, Franţa, Germania şi Suedia.

 

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago