Categories: Știri

Camelia Potec: ”Această pauză va reuşi să ne reseteze pe toţi”

Camelia Potec, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), a transmis un mesaj ”către familia natației și a pentatlonului modern românesc”, prin intermediul paginii personale de Facebook.

”Întreaga planetă traversează o perioadă extrem de dificilă. Pandemia de coronavirus SARS-COVID-2 ne-a luat prin surprindere, ne-a lovit din plin, dar nu trebuie să cedăm. Omul a arătat, prin natura sa, că poate să depășească obstacole mult mai mari decât acest virus și sunt sigură că așa va fi și de această dată.

Noi, cei care facem parte din familia natației și a pentatlonului modern românesc, am știut mereu să fim UNIȚI și să trecem ÎMPREUNĂ peste încercări dintre cele mai diferite. Știu că tuturor ne este greu acum. Activitatea sportivă s-a redus aproape de zero, bazinele sunt pustii, iar antrenamentele trebuie să le adaptăm la condițiile impuse de autorități.

Ca fost sportiv de performantă, ca om care respiră si trăiește prin inot, ca președinte de federație, ca mama, doresc să vă spun că sunt alături de toți cei care formează familia natației si a pentatlonului modern românesc: campioni, speranțe, copii, practicanți, antrenori, directori de cluburi, personal tehnic, parinți, personal medical, voluntari, personal administrativ. Știu că este greu, știu că toate planurile si speranțele voastre au fost date peste cap dar in aceste momente ar trebui sa privim cu incredere catre viitor. Trebuie să rămânem calmi și să asteptăm ziua in care toata activitatea noastră va reveni la normal. Sunt convinsă că această pauză va reuși să ne reseteze pe toți și ne va da energia de a reveni mai puternici, mai dedicati, mai fericiți și mai mulțumiți de ceea ce facem in fiecare zi.
Jocurile Olimpice de la Tokio s-au amânat pentru 2021 și nu trebuie să încetăm sa sperăm si să visăm. Trebuie să sperăm că ÎMPREUNĂ vom trece cu bine peste această încercare . Tebuie să avem incredere in continuare că la Tokio și la toate celelalte competiții internaționale de obiectiv natația românească va fi acolo, sus de tot, pe podium!

Astăzi, de Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare si Pace vă doresc tuturor sa fiți sănătoși, să rămâneți activi din punct de vedere fizic si sa demonstrați solidaritate in această perioadă de distanțare fizică si socială.

Vom ieși ÎMPREUNĂ din această încercare.

Mai puternici! Mai uniți! Mai optimiști!”, a scris Camelia Potec pe Facebook.

 

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago