Categories: Special

Zi specială pentru un gigant al fotbalului mondial! Cifrele spectaculoase

Zi specială pentru un gigant al fotbalului mondial! Cifrele spectaculoase adunate pe parcursul a peste 100 de ani de la înființare.

Barcelona sărbătorește pe 29 noiembrie 121 de ani de la înființare

Pe data de 29 noiembrie 1899 a avut loc celebra întâlnire la care unsprezece persoane i s-au alăturat lui Joan Gamper și au fondat FC Barcelona.

Clubul catalan este unul dintre cele mai importante din istoria fotbalului, Barcelona câștigând nu mai puțin de 135 de trofee în istoria sa. De-a lungul acestor 121 de ani, mari vedete ale fotbalului mondial au purtat tricoul blaugrana. Dintre cei considerați cei mai buni fotbaliști din istorie: Kubala, Di Stefano, Cruyff, Maradona sau Messi.

Primul român care a evoluat la Barcelona a fost Emil Berkessy, care a semnat în 1934. Coincidența o face că el și Hagi au semnat pentru catalani chiar în aceeași zi, 17 iunie, diferența de timp fiind însă de 60 de ani. La 16 ani distanță de Berkessy, Nicolae Simatoc debutează pentru Barcelona. Mijlocașul de origine basarabeană a bifat 34 de partide si două goluri, în cele două sezoane pentru catalani.

Ceilalți doi sunt cunoscuți de publicul larg, aceștia fiind Gică Hagi (1994-1996) și Gheorghe Popescu (1995-1997), ultimul ajungând chiar căpitanul echipei.

Fotbaliștii care au evoluat la Barcelona au câștigat nu mai puțin de 12 Baloane de Aur: Luis Suarez (1960), Johan Cruyff (1973, 1974), Hristo Stoichkov (1994), Rivaldo (1999), Ronaldinho (2005), Messi (2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019).

Barcelona este unul dintre cele mai titrate cluburi din punct de vedere al trofeelor, gruparea de pe Camp Nou având: 26 de Campionate ale Spaniei, 30 de Cupe ale Regelui, 13 Supercupe ale Spaniei, 5 UEFA Champions League, 5 Supercupe ale Europei, 4 Cupa Cupelor și 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor și multe alte trofee mai puțin importante.

În ziua aniversării clubului catalan, astăzi, Barcelona a făcut spectacol pe teren propriu cu Osasuna, câștigând cu scorul de 4-0.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago