Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere, a anunțat Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, potrivit paginii oficiale mts.ro.
„Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei. Voucherul va fi de 300 de lei per copil și va viza susținerea cheltuielilor pentru echipament”, a precizat ministrul Stroe.
Programul prin care copiii înscriși la cluburile sportive de performanță vor primi vouchere va începe în această toamnă.
”Vrem să-i îndreptăm pe cei care practică sport într-un cadru organizat. Vom acorda sprijin cluburilor private și de stat, chiar și federațiilor. Vor fi granturi de maximum 200.000 de euro. Suma toată e de 180 de milioane de euro, din bani europeni. Vorbim de investiții în terenuri de antrenament, de centre de recuperare medicală, noi tehnologi. Din estimări, numărul beneficiarilor va fi de aproximativ 1.500 de structruri sportive. Vom construi 12 complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 Săli Polivante, cu o capacitate în 5.000 și 16.000 de locuri, 5 patinoare artificiale, 250 de săli de sport și 400 de baze sportive”, a mai spus Ionuț Stroe.
Ministrul a precizat că una dintre marile probleme o reprezintă numărul mic de copii care fac sport, acesta fiind principalul motiv pentru care ministerul a decis derularea programului de acordare a voucherelor pentru copiii legimitați la un club pentru practicarea sportului de performanţă.
Potrivit minisitrului tineretului și sportului, în prezent sunt legimitați la cluburile sportive puţin peste 80.000 de copii, dintre care activi, sunt aproximativ 55.000. În același timp, sunt 95.000 de sportivi seniori, dintre care 75.000 activi.
”În România avem mai mulţi seniori decât copii care practică sport. Acest lucru este anormal pentru că în actualele condiţii avem pentru viitor o resursă mult mai mică decât nevoia reală a sportului românesc. Dacă nu acţionăm urgent, riscăm ca sportul românesc să se sufoce în viitor”, a adăugat Stroe.
Voucherele vor fi acordate beneficiarilor prin tutorele legal, condiția fiind ca acei copii care beneficiază de aceste vouchere să rămână cel puțin un an legitimați la clubul sportiv respectiv.
”Printre cei 100.000 de copii care se vor înscrie vom regăsi şi viitoarea Simona Halep sau viitorul campion la tenis al României. Nu ne facem iluzii că 300 de lei vor finanţa activitatea unui viitor tenisman de performanţă, dar reprezintă ceva, este sprijinul pe care statul îl poate acorda pentru a deschide apetitul pentru sport. Acesta este sensul acestei măsuri”, a precizat ministrul Ionuț Stroe.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…