Vești triste pentru Gabriela Szabo. Anunțul a fost făcut chiar de fosta campioană olimpică.
Actualul președinte al clubului CSM București, campioana Gabriela Szabo, a anunțat printr-o postare publică pe o rețea de socializare că a fost diagnosticată pozitiv la COVID-19.
“Îmi pare rău să vă dau veşti mai puţin bune. Ştiu că nu aveţi chef de aşa ceva. Dar oare cine are? Din păcate, trebuie să ne obişnuim cu astfel de noutăţi în această perioadă. În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi şi de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfinţenie măsurile impuse de autorităţi, iată, nu suntem feriţi în niciun fel de acest virus care ne-a dat vieţile peste cap”, a scris fosta campioană la atletism pe pagina sa de Facebook.
Gabriela Szabo a precizat că starea de sănătatea este bună și că va sta în izolare în următoarele două săptămâni.
“Am ţinut să aflaţi despre starea mea de sănătate de la mine şi nu din alte surse. În următoarele două săptămâni mă văd nevoită să stau acasă. Sunt bine. Încă sunt bine. Şi sper să fiu aşa şi peste 14 zile, când, teoretic, pot spune: ‘gata, am trecut peste această înfiorătoare încercare’. Nu ştiu ce să mai cred. Aveţi grijă de voi, de cei din jurul vostru, protejaţi-vă. Să ne auzim cu bine!”, a mai scris Gabriela Szabo.
Anunțul făcut de campioana noastră a fost primit cu îngrijorare de nenumărați fani. Sute de iubitori ai sportului au transmis Gabrielei Szabo mesaje de încurajare și urări de sănătate.
Gabriela Szabo a fost campioană olimpică la atletism în 2000, în proba de 5.000 de metri și are și două medalii olimpice de argint – în 1996 şi 2000 – în proba de 1.500 metri. Fosta mare atletă mai are în palmares trei titluri mondiale în aer liber şi trei în sală, precum şi două titluri europene în sală.
Gabriela Szabo a fost vicepreşedintă a Federaţiei Române de Atletism şi director de marketing, precum şi ministru al Tineretului şi Sportului în perioada martie 2014 – noiembrie 2015, iar în prezent este președinte al clubului CSM București.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…