Vești bune pentru handbalul feminin din România! Avem o jucătoare nominalizată în echipa ideală a Campionatului European din Danemarca.
Având un joc constant și reușind să marcheze goluri importante în cadrul Campionatului European de Handbal desfășurat în Danemarca, Lorena Ostase este aproape de o performanță uimitoare pentru cariera sa. A fost nominalizată în ancheta pentru echipa ideală din cadrul turneului.
Poziția de pivot a reprezentat inițial o problemă, după ce Crina Pintea nu a mai putut face deplasarea alături de colegele sale în Danemarca, fiind depistată cu COVID, însă Ostase și-a asumat rolul și a făcut meciuri mari pentru naționala noastră. Sportiva care evoluează la CSM Slatina, a reușit să marcheze 26 de goluri în cinci partide pentru România, luptându-se în topul pentru echipa ideală cu germanca Julia Behnke, suedeza Linn Blohm (Minaur Baia Mare), Kari Brattset Dale (Norvegia) şi Ana Debelic (Croaţia).
Alte jucătoare care evoluează în România şi candidează pentru un post în All-Star Team sunt Carmen Martin (CSM Bucureşti) şi Valentina Blazevic (Măgura Cisnădie).
Între jucătoarele nominalizate se află cinci componente ale echipei ideale a EHF EURO 2018: portarul Amandine Leynaud (Franţa), extrema stângă Majda Mehmedovic (Muntenegru), centrul Stine Oftedal (Norvegia), extrema dreapta Carmen Martin (Spania) şi apărătoarea Kelly Dulfer (Olanda). Norvegia are cele mai multe jucătoare, şapte, iar Danemarca şi Franţa au câte şase.
Fiecare dintre noi poate să își voteze favorita turneului, votul fiind deschis pentru fani pe site-ul competiției, unde regăsim un total de 40 de jucătoare, câte cinci pentru fiecare post, și cea mai bună apărătoare.
Votul fanilor va conta în proporţie de 40 la sută, restul fiind decis de o comisie de experţi EHF. Titlul de cea mai bună jucătoare a competiţiei va fi, de asemenea, decis de experţii EHF. Votul se va încheia pe 19 decembrie, iar echipa ideală va fi anunţată duminică 20 decembrie, la prânz.
portar: Dinah Eckerle (Germania), Amandine Leynaud (Franţa), Katrine Lunde (Norvegia), Tea Pijevic (Croaţia), Sandra Toft (Danemarca);
extremă stânga: Camilla Herrem (Norvegia), Kristina Kojokar (Rusia), Majda Mehmedovic (Muntenegru), Larke Nolsoe Pedersen (Danemarca), Chloe Valentini (Franţa);
inter stânga: Vladlena Bobrovnikova (Rusia), Anne Mette Hansen (Danemarca), Larissa Kalaus (Croaţia), Estelle Nze Minko (Franţa), Szandra Szollosi-Zacsik (Ungaria);
centru: Daria Dmitrieva (Rusia), Mia Rej Bidstrup (Danemarca), Valentina Blazevic (Croaţia), Stine Oftedal (Norvegia), Grace Zaadi Deuna (Franţa);
pivot: Julia Behnke (Germania), Linn Blohm (Suedia), Kari Brattset Dale (Norvegia), Ana Debelic (Croaţia), Lorena Ostase (România);
inter dreapta: Jelena Despotovic (Muntenegru), Katrin Klujber (Ungaria), Alexandra Lacrabere (Franţa), Nora Mork (Norvegia), Laura van der Heijden (Olanda);
extremă dreapta: Viktoria Lukacs (Ungaria), Carmen Martin (Spania), Trine Ostergaard Jensen (Danemarca), Jovanka Radicevic (Muntenegru), Stine Skogrand (Norvegia);
apărătoare: Kelly Dulfer (Olanda), Beatrice Edwige (Franţa), Line Haugsted (Danemarca), Marit Malm Frafjord (Norvegia), Camila Micijevic (Croaţia).
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…