Vești bune în pandemie! Argint pentru România la Europenele de Judo!

Vești bune în pandemie! Argint pentru România la Europenele de Judo!
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Sporturile de contact au suferit poate cel mai mult din cauza pandemiei, fiind printre ultimele redeschise pregătirilor sau competițiilor. Cu toate acestea, sportivii români de la aceste discipline vin cu vești bune pentru țara noastră.

Sportiva română Andreea Chiţu a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de judo de la Praga (Cehia), în limitele cat. 52 kg.

Calificată în finala competiției, Chițu a pierdut în fața sportivei din Italia Odette Giuffrida. Medaliile de bronz au fost obţinute de belgianca Charline van Snick şi de spaniola Estrella Lopez Sheriff.

Andreea Chiţu (32 ani) a câştigat titlul european în 2012, la Celiabinsk, iar în 2015 a luat medalia de aur la Jocurile Europene, care a contat şi ca titlu continental.

La aceeași categorie, 52 kg, Alexandra Pop a pierdut în primul tur în faţa polonezei Karolina Pienkowska, învinsă apoi de Giuffrida.

În competiţia masculin, la cat. 66 kg, românul de origine rusă Petr Zhukov a fost învins în primul tur de spaniolul Alberto Gaitero Martin, în timp ce Lucian Borş-Dumitrescu a trecut în primul tur de olandezul Ivo Verhorstert, dar a cedat în optimi în faţa georgianului Vaja Margvelaşvili.

La Europenele de Judo s-au înscris 345 de judoka din 40 de ţări, 209 la masculin şi 136 la feminin. România participă cu 13 judoka, opt la masculin şi cinci la feminin.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!