Categories: Știri

Ultimul meci al lui Dinamo? Viitor sumbru pentru clubul din Ștefan cel Mare

Ultimul meci al lui Dinamo? Viitor sumbru pentru clubul din Ștefan cel Mare.

Datoriile vechi se adună cu datoriile noi, iar banii de la Pablo Cortacero întârzie să apară!

Viitorul nu pare deloc promițător pentru echipa din Ștefan cel Mare. Banii promiși de Pablo Cortacero au fost doar un vis frumos, iar datoriile s-au cumulat pentru actualii și foștii jucători.

În urma unor declarații ale președintelui AFAN, Emilian Hulubei, aflăm un nou motiv de îngrijorare pentru fanii echipei de fotbal. Jucătorii și-au depus în urmă cu 15 zile notificările pentru rezilierea unilaterală a contractelor, dar și-au păstrat speranța că banii promiși de Cortacero vor fi livrați clubului:

„Am crezut că începem anul mai lejer, dar este haos și cel mai mare haos vine de la Dinamo. Totuși, ca să vă dați seama de caracterul băieților de la Dinamo, și-au depus notificarea de 15 zile, care a expirat, clubul nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i plăti și pot pleca în orice clipă, dar nu au făcut-o deocamdată. Pot în orice moment să depună a două notificare prin care își încheie unilateral contractul, să depună memoriu la FIFA și să părăsească clubul. Au ales însă să rămână să ajute clubul, să joace meciul cu FC Hermannstadt și tot așteaptă să se respecte promisiunile făcute de cei din conducere. Dacă nu se rezolvă lucrurile, cu siguranță vor pleca toți jucătorii, atât cei străini, cât și cei români”, a declarat Emilian Hulubei.

„Ziua Z” pentru Dinamo! Echipa riscă depunctarea dacă nu sunt plătite două restanțe

Din informațiile președintelui AFAN, aflăm că astăzi este ziua limită prin care Dinamo poate scăpa de o depunctare rușinoasă. Este vorba despre doi foști jucători, Sebastian Moga și slovacul Kristian Kostrna, care ar trebui să primească o sumă restantă de 20.000 și respectiv 8.000 de euro:

„Au ajuns la executare două dosare ale unor foști componenți ai lotului, Moga și Kostrna, care trebuie să primească până mâine (n.r- azi) o sumă de bani. Probabil că fanii vor încerca să plătească pentru ca Dinamo să nu fie amendată. Dacă se constată că nu au fost plătiți, se dă o amendă între 3.000 și 7.000 de lei și se dă un nou termen de 5 zile. Dacă nici atunci nu sunt plătite datoriile, mai au 15 zile la dispoziție înainte să fie depunctată. La fiecare 15 zile, Dinamo pierde câte două puncte. Din câte am înțeles, reprezentanții fanilor au luat deja legătura și cu antrenorul, și cu jucătorul”, a declarat Emilian Hulubei, potrivit digisport.ro.

Pe lângă restanțele financiare către actualii jucători, echipa patronată de Pablo Cortacero are probleme și din cauza datoriilor mai vechi, către foștii fotbaliști și antrenori.

Hermannstadt și Dinamo se înfruntă azi, de la ora 19:00, în runda cu numărul 16 din Liga 1.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

 

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago