Turneul masculin de tenis de la Metz (Franţa), din cadrul circuitului ATP, care trebuia să se dispute între 21 şi 27 septembrie, a fost anulat în mod oficial, din cauza suprapunerii cu calificările pentru Roland Garros, au anunţat organizatorii pentru cotidianul L’Equipe, citat de Agerpres.
După ce au studiat o eventuală amânare, într-un calendar de sfârşit de an foarte aglomerat, organizatorii Moselle Open de la Metz au luat în final decizia anulării competiţiei.
“Astăzi putem spune că turneul nostru, prevăzut iniţial între 20 şi 27 septembrie 2020 este amânat pentru 2021. Motivul major al acestei anulări a fost poziţionarea turneului de la Roland Garros la aceeaşi date ca Moselle Open”, se precizează într-un comunicat.
Evoluţia situaţiei sanitare legată de pandemia de coronavirus şi alte incertitudini, cum ar fi imposibilitatea de a se face o estimare a numărului de spectatori autorizaţi să asiste la meciurile de la Metz, au condus de asemenea la luarea acestei decizii.
Turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care trebuia să debuteze iniţial în luna mai, a fost amânat pentru această toamnă, calificările fiind programate între 21 şi 25 septembrie, în timp turneul urmează să se desfăşoare începând din 27 septembrie şi până pe 11 octombrie.
Anul trecută, Moselle Open de la Metz s-a încheiat cu victoria tenismanului francez Jo-Wilfried Tsonga.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…