Simona Halep vorbește despre responsabilitățile venite odată cu succesul!

Simona Halep vorbește despre responsabilitățile venite odată cu succesul!
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Simona Halep a vorbit într-un interviu despre responasbilitățile care au venit odată cu succesul în tenis. Sportiva se pregătește în prezent pentru Australian Open, dar și pentru Jocurile Olimpice, la care sportiva aspiră la medalia de aur.

Simona Halep este înscrisă pe tabloul principal de la Australian Open, competiție la care a ajuns până în penultimul act la ediția precedentă. Înaintea plecării la antipozi, numărul doi mondial a alternat ședințele de antrenamente cu dezvăluirile din viața sa personală și sportivă, însă gândul ei este și la jocurile olimpice de la Tokyo.

 

Tenismena din România a ratat ediția precedentă a Olimpiadei din cauza virusului Zika, cu care îi era frică că se va infecta dacă va participa.

 

“Este greu pentru că ai niște responsabilități. Trebuie tot timpul să fii, cum să spun, deschisă cu anumite persoane pe care nici măcar nu le cunoști, adică nu le-ai văzut în viață ta, dar sper eu că nu am făcut nimic greșit în sensul că să reacționez ciudat când mi s-a cerut o poză sau un autograf.

Dar depinde și de starea mea. Poate sunt supărată că am pierdut un meci sau sunt supărată că nu mi-a mers ceva la antrenamente și nu pot să gestionez tot timpul emoțiile atât de bine încât să nu deranjezi”, a declarat Simona Halep, pentru alephnews.ro.

 

Declarațiile Simonei Halep cu privire la Olimpiadă

 

“Eu în fiecare an am obiectiv să fiu mai bună decât anul care a trecut, dar principalul obiectiv este medalia la Olimpiadă. Îmi doresc foarte mult să pun o medalie în vitrină indiferent ce medalie bineînțeles că aurul este obiectivul principal, dar nu strică nici argint sau bronz așa că orice vine este bine primit”, a declarat Simona Halep la alephnews.ro.

 

“Mi-au tremurat mâinile pe rachetă”

 

Rugată să compare fiorii iubirii cu emoțiile de pe terenul de tenis, Simona Halep a dezvăluit că nu există nicio asemănare între cele două sentimente. Mai mult, intensitatea la care trăiește meciurile poate fi un factor de destabilizare pentru numărul doi mondial.

“Atunci când ne îndrăgostim, sunt fluturaşi frumoşi, ţi-e drag de ei. Pe teren, eu le numesc emoţii negative, care te încurcă. Îmi dau arsuri la stomac, mă simt rău, nu pot să mânânc, nu pot să beau prea bine, aşa cum o fac normal. Atunci îmi dau seama că sunt emoţii negative.

Da, mi-au tremurat mâinile pe rachetă. Şi mâinile, dar şi picioarele. Ţi se pare că nu mai poţi să alergi, că nu mai ai coordonare. Te simţi grea, ţi se pare că nu mai ai viteză. Nu am scăpat de emoţii negative şi nu cred că voi scăpa vreodată.

Consider că fac parte din noi şi trebuie să le acceptăm aşa cum sunt. Am lucrat şi lucrez în continuare cu o doamnă psiholog, care nu e din România. Ea m-a învăţat să accept această latură şi să nu-mi doresc să fiu altfel.

Când descoperi şi partea mai puţin bună a ta şi poţi s-o accepţi, consider că poţi să faci un pas înainte în ce poţi să faci mai bine pe teren. Emoţiile pozitive îmi dau adrenalină, îmi dau un boost de energie ca să merg şi să dau tot ce am mai bun din mine”, a încheiat Simona Halep.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!