Serie A, lozul câștigător pentru Dennis Man? Anunțul de ultimă oră făcut de Gigi Becali

Serie A, lozul câștigător pentru Dennis Man? Anunțul de ultimă oră făcut de Gigi Becali
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Serie A, lozul câștigător pentru Dennis Man? Anunțul de ultimă oră făcut de Gigi Becali.

Calea spre succes: de la UTA Arad în 2015, la titlul de fotbalistul anului în 2020!

Dennis Man a jucat primul meci în Liga a II-a pentru UTA Arad în august 2015, cu Gaz Metan Mediaș și a marcat primul gol într-un meci cu FC Bihor. După ce a reușit să se impună pe unul din locurile acordate jucătorilor eligibili pentru U21 la UTA,  a fost transferat de FCSB, la care a debutat în Liga I pe 2 octombrie 2016 într-un meci cu Universitatea Craiova, iar acum urmează să fie subiectul unui transfer de vis!

Povestea din spatele transferului lui Dennis Man este pe cale să se sfârșească. După ce au fost vehiculate rând pe rând, diverse echipe pentru Man, printre care amintim: AC Milan, Fiorentina, FC Krasnodar, o nouă echipă este pe cale să obțină semnătura românului.

TvParma, citată de tuttomercatoweb.com, scrie că echipa italiană AC Parma, este interesată de un jucător capabil să îl înlocuiască pe Gervinho:

 ”Pentru ”ducali”, este o prioritate găsirea unui atacant lateral capabil să preia conducerea de la Gervinho şi să crească avântul pe benzi”, scriu cei de la tuttomercatoweb.com.

Ales fotbalistul anului în ancheta Gazetei Sporturilor, Dennis Man, ar putea deveni astfel coleg cu Valentin Mihăilă. Jucătorul trece în acest sezon prin cel mai bun moment al carierei: 16 apariţii, 15 goluri şi 7 assist-uri.

Va fi Dennis Man cel mai scump transfer din istoria Ligii 1?

Dennis Man a fost ofertat în această iarnă şi de FC Krasnodar, dar ruşii au oferit în schimbul transferului 6 milioane de euro pe loc şi încă 5 milioane de euro sub forma unor diferite bonusuri, iar oferta a căzut.

Dacă transferul lui Dennis Man la Parma se face contra sumei de 14 milioane de euro, atacantul FCSB-ului va fi cel mai scump jucători plecat din România, din istoria Ligii 1.

Mutare surpriză la AC Parma?

Principalul motiv pentru care transferul nu a fost realizat până acum, este suma prea mare cerută de Gigi Becali (15 milioane de euro), sumă pe care și atacantul celor de la FCSB o considera exagerată:

„Sunt imun la ce se scrie. La început mă deranja dacă se scria negativ, dacă se scria pozitiv eram fericit, acum sunt echilibrat. E o sumă mare cea de 15 milioane de euro avansată de Gigi Becali. Rămâne că eu să mă antrenez, să muncesc, când va fi momentul să plec… Toți să cadă de comun acord”, a declarat talentatul fotbalist.

Potrivit presei din Italia, Parma l-a remarcat pe Dennis Man, jucător în schimbul căruia Gigi Becali cere 14 milioane de euro, după ce Mihăilă a impresionat în timpul ultimului meci disputat împotriva Atalantei.

Imediat după ce au picat negocierile cu cei de la Krasnodar, Gigi Becali a anunţat că are o ofertă din Italia pentru Dennis Man şi că o echipă vrea să plătească 12 milioane de euro în schimbul transferului său:

”Adică, de la 15 am scăzut la 14. A zis că până pe data de 10 ianuarie o să dea un răspuns. E din Italia. Man cred că va pleca… I-am spus 14. Daca dă 14 pleacă, dacă dă 12 nu-l dau”, a spus Gigi Becali.

Clubul a fost cumpărat în vară de miliardarul american Kyle Kraus, contra sumei de 100 de milioane de euro. Omul de afaceri american a stabilit ca politica echipei să se concentreze pe transferuri de jucători tineri, foarte talentaţi, care nu costă foarte mult, cu potenţial mare de creştere, astfel încât să fie ulterior revânduţi pe sume mult mai mari.

AC Parma a plătit 8,5 milioane de euro pentru transferul lui Valentin Mihăilă, de la Universitatea Craiova.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!