Categories: Special

Selecționer de națională de fotbal, arestat pentru violență domestică. Ce spune antrenorul

Selecționer de națională de fotbal, a fost arestat pentru violență domestic. Reacțiile nu au întârziat să apară.

Selecţionerul echipei de fotbal a Ţării Galilor, Ryan Giggs, a fost reținut și interogat pentru presupuse acte de violență care au generat leziuni, potrivit BBC.

Poliția din Manchester a declarat că un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat sub suspiciunea de agresiune săvârșită împotriva iubitei sale și a fost eliberat pe cauțiune în așteptarea unor noi probe.

Reprezentanții poliției nu au divulgat numele persoanei arestate, dar au comunicat că au fost informați despre existența unor incidența la o adresă din Worsley, Salford, chiar după ora 22:00, duminică, adică la locuința fostului jucător al clubului Manchester United, actualul antrenor al naționalei Țării Galilor.

Potrivit BBC, o femeie de peste 30 de ani ”a suferit răni ușoare, dar nu a necesitat niciun tratament”.

Selecționerul Ryan Giggs nu a făcut nicio declarație pe această temă, însă reprezentanții săi au afirmat că acesta neagă toate acuzațiile care i se aduc și că va continua să coopereze cu reprezentanții poliției în ancheta aflată în desfășurare, tocmai pentru că este nevinovat, nu are nimic de ascuns și dorește să își dovedească nevinovăția.

În același timp, Asociația de Fotbal a Țării Galilor (FAW) a declarat printr-un comunicat oficial că este ”la curent cu un incident care îl vizează pe antrenorul echipei naționale, Ryan Giggs”, menționând totodată cu ”nu va face niciun alt comentariu în acest moment”.

Cu toate că poziția Asociației nu este una tranșantă cu privire la acuzațiile aduse antrenorului Giggs, reprezentanții FAW au anunlat conferința de presă planificată pentru marți. În cadrul evenimentului, Giggs urma să anunțe componența echipei în vederea meciurilor internaționale viitoare, precum meciului amical cu Statele Unite și partidele din Liga Naţiunilor împotriva Irlandei şi Finlandei, prevăzute pentru luna aceasta.

Ryan Giggs a fost numit selecţioner al Ţării Galilor în ianuarie 2018. Giggs este recunoscut pentru evoluția ca jucător al Manchester United, cu care a cucerit 13 titluri de campion al Angliei şi două trofee ale Ligii Campionilor. Giggs a fost și unul dintre jucătorii de bază ai naționalei Țării Galilor.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago