Simona Halep a debutat în forță la turneu de Grand Slam din Australia. Dar mai e drum lung până la titlu. Antrenorul jucătoarei noastre, Darren Cahill, a dezvăluit care sunt ingredientele pe care o jucătoare trebuie să le dețină pentru a câștiga primul turneu de Mare Șlem din acest an.
Darren Cahill s-a arătat impresionat de schimbarea observată în atitudinea Simonei Halep, la început de acest an.
”Atitudinea Simonei în ultimele zile a fost grozavă. Iubește să joace în Australia și asta se vede cu ușurință. Comportamentul ei s-a schimbat cu trecerea anilor în bine”, a declarat Darren Cahill pentru Sky Sports, vădit mulțumit de evoluția elevei sale.
Antrenorul australian a dezvăluit că tenisul feminin mondial trece printr-o perioadă foarte bună, unde atât jucătoarele tinere, cât și cele cu experiență și vechime în WTA oferă spectacol pe teren.
“Cred că în acest moment tenisul feminin este atât de interesant deoarece sunt multe jucătoare cu stiluri diferite și din diferite colțuri ale lumii. Există atât de multe povești grozave în tenisul feminin. Încă din prima rundă există câteva meciuri grozave”, a povestit Cahill.
Antrenorul Simonei Halep a dezvăluit și care este secretul succesului la Australian Open și ce șanse are jucătoarea noastră de a obține titlul mult râvnit.
”Cine rămâne încrezător, rămâne în formă, rămâne sănătos și rămâne pozitiv își va oferi o mare șansă de a câștiga aici. Să sperăm că aceea va fi Simona”, a adăugat antrenorul australian.
Simona Halep pare urmărită la început de an de jucătoarele australience de tenis. Primul meci din acest an l-a susținut în fața liderului mondial, jucătoarea din Australia Ashleigh Barty, în cadrul unui turneu demonstrativ caritabil.
Și în primul meci de la Australian Open Simona a întâlnit tot o australiancă, Lizette Cabrera, pe care a învins-o în mai puțin de o oră de joc.
În al doilea tur, Halep va juca în fața unei alte australience, Ajla Tomljanovic. Iar la dublu va face pereche cu o tânără australiancă Charlotte Kempenaers-Pocz, alături de care va juca împotriva unei pereche formate din două sportive tot din Australia, Arina Rodionova şi Storm Sanders.
”Sunt înconjurată de australience. Puteți să-mi spuneți Aussi-Sim”, a glumit Simona, dezvăluind ajutorul oferit de Darren Cahill pentru găsirea partenerei potrivite la dublu.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…