Categories: Știri

Scrisoare deschisă a suporterilor echipei naționale către Federația Română de Fotbal

În contextul în care meciul Islanda – România din barajul pentru EURO 2020 a fost mutat pentru iunie 2020, suporterii echipei naționale au transmis o scrisoare deschisă către Federația Română de Fotbal. Suporterii solicită Federației Române de Fotbal să comunice data la care va avea loc meciul în luna iunie, iar dacă această dată nu a fost încă stabilită, să solicite UEFA un răspuns până cel târziu pe 24 martie.

”Cu exact o săptămână înaintea datei disputării meciului care trebuia să ne regăsească pe mulți dintre noi în Reykjavik, în tribunele arenei Laugardalsvöllur, ca suporteri ai echipei naționale de fotbal a României, ne aflăm într-o postură ingrată și deosebit de incomodă”, începe scrisoarea suporterilor.

Aceștia subliniază eforturile pe care le-au depus în dorința de a susține echipa națională, iar acum toate planurile lor sunt năruite.

”Suplimentar, de parcă nu era suficientă toată încurcătura rezultată, am aflat că și amicalul cu Anglia, programat pe 7 Iunie, la Birmingham, va fi anulat, mulți dintre noi cumpărând deja bilete de avion pentru a fi prezenți acolo, bilete pe care nu le vom mai folosi, fiind puși în situația de a ne asuma și aceste pierderi”, se mai arată în scrisoare.

În contextul mondial dificil, suporterii au găsit înțelegere la unele companii aeriene și servicii de cazare pentru o reprogramare a acestora, în lipsa rambursării sumelor investite, dar reprogramarea ar trebuie să aibă loc în zilele următoare.

În prezent, însă, noile date pentru meciurile anulate nu sunt încă stabilitate sau comunicate public. Tot ceea ce se știe este ”luna iunie”, ceea ce nu este suficient pentru reprogramarea zborurilor și cazărilor antamate de suporteri, care își exprimă încă o dată dorința de a fi alături de echipa națională.

”Cu toate că vorbim despre o situație nemaiîntâlnită, dificultăți excepționale și o pandemie care prezintă pericole și amenințări majore pentru sănătate și riscuri chiar vitale, nimic nu ne poate opri să fim alături de România și de echipa națională, astfel că indiferent de aceste probleme și de orice risc pentru noi, așteptăm și mai nerăbdători deplasarea la Reykjavik, să fim alături de naționala noastră. Tocmai de aceea, suntem preocupați încă de acum să rezolvăm toate problemele și să găsim soluții pentru a fi prezenți acolo”, declară suporterii în scrisoarea deschisă adresată Federației Române de Fotbal.

Suporterii solicită reprezentanților Federației Române de Fotbal să comunice data la care va avea loc meciul Islanda – România, iar dacă aceasta încă nu a fost stabilită de UEFA, ”din respect pentru suporterii naționalei și în interesul acestora, puteți face o adresă către forul european în această speță, cerând să vă clarifice mai concret acest lucru urgent”.

” Pe această cale, va rugăm să respectați suporterii și comunicați acestora situația exactă a programării meciului, iar dacă nu cunoașteți clar acest aspect, să încercați să-l aflați până cel târziu marți (24.03.2020), preziua datei în care cea mai mare parte din suporteri urmau să zboare spre Islanda. De asemenea, vă rugăm să ne informați și asupra a ceea ce s-a discutat referitor la programarea meciurilor din toamnă, în Liga Națiunilor, dacă s-a considerat cumva anularea acestor meciuri și a conceptului din cauza aglomerării programului, deoarece și pentru acele trei deplasări din toamnă (Viena, Oslo, Belfast), destui suporteri au cumpărat deja bilete de avion”, încheie suporterii echipei naționale de fotbal scrisoarea adresată Federației Române de Fotbal, semnată ”Uniți sub tricolor”.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago