Se pare însă că banii nu sunt de la Pablo Cortacero. Tot astăzi, la sediul clubului, este prevăzută o ședință a Consiliului de Administrație, în care se va aproba bugetul pe actualul sezon:

„Altfel, s-ar fi aflat peste tot în lume. Au intervenit și au ajutat diverși parteneri ai lui Dinamo, parteneri de imagine, printre alții”, au spus reprezentanții „câinilor”.

Somația trimisă de FRF, prin care Dinamo risca depunctarea, se pare că a fost rezolvată prin achitarea către terția unei sume de 800.000 de lei până la începutul lunii decembrie.

Bogadan Bălănescu a fost înlăturat

Tot astăzi, Bogdan Bălănescu se va despărți de Dinamo, după 22 de ani. Fostul director general al clubului a fost anunțat de ieri că Dinamo a decis să rupă orice legătură cu el.

Totuși, în ciuda relațiilor reci cu managementul iberic, din ultimele luni, Bălănescu s-a rugat de diverși oameni de afaceri să împrumute clubul, a făcut rost, printre altele, de sume pentru baremurile de arbitraj.

Clubul din Ștefan cel Mare s-a rugat marți de suporterii socios să împrumute clubul, Alex Couto a dialogat și s-a întâlnit cu reprezentanții DDB, doar că manegementul spaniol nu a fost de acord cu niciuna dintre ofertele de creditare ale fanilor. Nu s-a dorit a se acorda mai mult de 15 la sută din acțiunile clubului, pentru suma împrumutată. DDB voia fie 25 la sută, fie 30 la sută pentru 150.000, respectiv 200.000 de euro.

Unul dintre partenerii care au dat bani este Orlando Nicoară, reprezentantul societății care deține drepturile TV pentru Liga 1 și firma ce produce afișajele publicitare pe marginea terenului de fotbal la meciuri, și a reușit să rezolve pentru moment această situație delicată.