Categories: Știri

S-a afișat calendarul WTA! Ce modificări au fost aduse pentru anul 2021

Surprize în noul calendar WTA pentru începutul de an 2021! Pandemia de COVID-19 dă peste cap planul inițial și reprogramează meciurile oficiale.

 

Reprezentanții WTA au anunțat noul calendar al turneelor programate la începutul anului 2021. Dacă s-ar fi respectat programul din anii anteriori, circuitul WTA ar fi trebuit să debuteze cu turneele ASB Classic de la Auckland (Noua Zeelandă) şi Brisbane International (Australia), urmate de alte trei competiţii, la Shenzhen (China), Adelaide (Australia) şi Hobart (Tasmania), înainte de startul primului turneu de Grand Slam al anului, Openul Australiei.

Pandemia de COVID-19 și protocoalele de protecție și siguranță i-au determinat pe responsabilii tenisului mondial feminin să modifice calendarul WTA pentru prima parte a anului 2021.

Debut WTA 2021 în Abu Dhabi

Sezonul 2021 din circuitul profesionist feminin de tenis va debuta cu turneul de WTA 500 de la Abu Dhabi, care se va desfășura în perioada 5-13 ianuarie, informează Gulf News.

Turneul de la Abu Dhabi se va disputa în paralel cu calificările pentru Openul Australiei, la masculin şi feminin, care vor avea loc tot în Emiratele Arabe Unite, dar la Dubai.

Calificările pentru Australian Open se vor disputa în cadrul Dubai Duty Free Tennis Stadium, unde vor avea loc cel puţin 48 de meciuri pe zi, pe cele 10 terenuri ale complexului. La finalul acestor partide, 32 de jucători la masculin şi feminin vor obţine calificarea pe tabloul principal de la Melbourne.

Jucătorii de tenis care se vor califica la Australian Open vor călători din Dubai la Melbourne cu o cursă charter, iar în Australia vor intra în carantină înainte de a participa la turneul de Grand Slam, care este foarte posibil să se desfășoare în prima parte a lunii februarie, cu câteva săptămâni mai târziu decât programul din anii anteriori.

Australian Open, amânat cu 3 săptămâni

Primul turneu de Grand Slam al anului 2021, Australian Open, a fost amânat cu 3 săptămâni față de programul inițial.

Jucătorii vor sosi în Australia în perioada 15-17 ianuarie și vor fi nevoiți să stea 14 zile în carantină, perioadă care se va calcula după ce va ajunge și ultimul participant. De-a lungul celor două săptămâni de carantină, jucătorii vor fi testați de cinci ori în camerele lor din hotel: în ziua 1, 3, 5, 10 și 14, și vor avea posibilitatea să se antreneze după a doua zi de izolare, în cazul în care rezultatul testului COVID-19 va fi negativ.

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago