Categories: Știri

România vrea să găzduiască și anul viitor EURO 2020

În urma anunțului UEFA, din data de 17 martie a.c., de amânare a Turneului EURO 2020 cu un an, Federația Română de Fotbal a comunicat forului european disponibilitatea de a rămâne în acest proiect pentru a coordona managementul pregătirilor la București.

De altfel, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat public încă din data de 16 martie poziția pregătită pentru întâlnirea șefilor de federații cu conducerea UEFA, aceea de a amâna EURO 2020. „Ocrotirea familiei fotbalului și participarea activă la măsurile recomandate de Guvernul României și autoritățile internaționale pentru protejarea sănătății publice reprezintă pentru FRF una dintre principalele responsabilități ale acestui moment”, a argumentat președintele FRF, într-un comunicat publicat pe pagina oficială de web.

Din poziția de integrator al componentelor de organizare a EURO 2020 la București, FRF a inițiat consultări cu principalii actori implicați în găzduirea turneului UEFA la București, și anume cu Primăria Capitalei și Guvernul României, prin Ministerul Tineretului și Sportului. Poziția celor două instituții a fost exprimată fără rezerve în favoarea găzduirii Campionatului European în 2021. Este evident pentru toți cei implicați că această amânare va aduce unele costuri suplimentare și un volum de muncă important pentru adaptarea planurilor de pregătire a turneului, dar este unanim acceptat că sănătatea publică, siguranța suporterilor și a jucătorilor sunt mai presus de orice cost financiar.

Primăria Municipiului București și-a reafirmat capacitatea de a gestiona acest proiect complex și de a coopera în continuare cu UEFA și FRF pentru îndeplinirea standardelor impuse de organizarea unui campionat european pe Arena Națională. Totodată, al doilea mare proiect al Primăriei – Fan Zone timp de 31 de zile în centrul Capitalei – va rămâne în parametrii proiectați și va aduce iubitorilor fotbalului experiențe pe care nu le-au mai trăit la alte evenimente. „Înțelegem pe deplin rațiunile care au stat la baza acestei decizii a UEFA și vom face tot ce depinde de Primăria Capitalei ca Bucureștiul să rămână un reper important pe harta fotbalistică a Europei. Vom profita de această amânare cu un an pentru a livra la un nivel chiar mai înalt obligațiile pe care ni le-am asumat prin contractual de oraș-gazdă referitoare la mobilitatea urbană, promovare și organizarea efectivă a meciurilor din cadrul competiției”, a declarat Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea.

Guvernul României, prin Ministrul Tineretului și Sportului, domnul Ionuț Stroe, a transmis FRF că angajamentul guvernamental în privința organizării EURO la București rămâne ferm. Guvernul garantează că amânarea turneului UEFA nu va afecta continuarea investițiilor în infrastructură sportivă și de utilitate publică care sunt deja în derulare. ”Investițiile angajate pentru EURO 2020 vor continua, ele nu au un caracter perisabil, sunt investiții pe termen lung și vizează dezvoltarea durabilă a fenomenului sportiv. Guvernul României și-a asumat aceste investiții și va merge până la capăt cu ele. Faptul că EURO 2020 se amână nu înseamnă că ne vom opri din ceea ce avem de făcut. Sunt obiective necesare României şi reprezintă investiţii publice care sprijină economia, mai ales în aceste momente”, a declarat Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului.

Pe de altă parte, opțiunea renunțării la statutul de gazdă al acestui turneu european de fotbal nu a fost luată în calcul la București. A fi parte la acest mare eveniment sportiv, într-un format special ca ediție aniversară, alături de alte 11 orașe mari ale Europei, este o șansă unică. Românii, mari susținători ai sportului în general și iubitori ai fotbalului, merită să fie parte a acestui grandios festival marca UEFA. ”Cu atât mai mare va fi bucuria întâlnirii pe stadioane și în Fan Zone cu suporterii europeni după ce vom fi trecut cu toții prin încercarea dată omenirii de coronavirus. Simbolistica celor 12 poduri ale EURO 2020, care unesc cetățenii Europei în jurul fotbalului, va avea o semnificație cu atât mai puternică”, a declarat Răzvan Burleanu.

În perioada următoare, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, și Președintele FRF, Răzvan Burleanu, vor avea o întâlnire de lucru pentru a configura pașii tranziției spre EURO 2021. Ulterior, echipele de lucru ale Federației Române de Fotbal și Primăriei Capitalei vor asigura împreună cu UEFA actualizarea planurilor de pregătire a găzduirii meciurilor Campionatului European de fotbal la București.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago