România rămâne gazdă a EURO 2021, fost EURO 2020

România rămâne gazdă a EURO 2021, fost EURO 2020
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

După ce cu o săptămână în urmă, UEFA a decis amânara cu un an a Campionatului European de Fotbal și EURO 2020 a devenit EURO 2021, forul european a anunțat datele la care România va găzdui meciurile alocate inițial să aibă loc pe Arena Națională din campionatul european. 

Astfel, potrivit UEFA, pe cel mai mare stadion de fotbal din România se vor disputa trei meciuri din grupa C și o optime de finală, toate în luna iunie a anului 2021.

Astfel, duminică, 13 iunie 2021, va avea loc meciul dintre Austria și câștigătoarea play-off D sau A.

Patru zile mai târziu, joi, 17 iunie 2021, Arena Națională din București va găzdui meciul dintre Ucraina și câștigătoarea play-off D sau A.

Luni, 21 iunie 2021, echipele naționale ale Ucrainei și Austriei se vor întâlni la București.

Iar o săptămână mai târziu, luni, 28 iunie 2021, va avea loc ultimul meci EURO 2021 găzduit de România, respectiv meciul contând pentru calificarea în semifinale, dintre echipa situată pe locul 1 din grupa F și una dintre echipele situate pe locul 3 în grupele A, B sau C.

UEFA nu a anunțat încă și orele partidelor de pe Arena Națională.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!