Categories: Știri

Premiu pentru Schumacher la gala FIA! Cine s-a prezentat locul în pilotului

Zilele trecute, soția campionului necontestat la Formula 1, Michael Schumacher, Corinna Schumacher, a avut o apariție publică. Aceasta a fost una dintre puținele apariții în prin plan ale femeii.

Corinna a luat parte la o gala organizata de Federeția Internațională de Automobilism (FIA), în cadreul căreia I s-a oferit un premiu special soțului său. Gala a fost prezidată de Jean Todt, actualul președinte FIA.

 

Corinna Schumacher, omologul lui Michael la gala FIA

 

Michael a fost distins cu Premiul Special pentru dedicarea şi importanţa sa în sportul cu motor.

Michael a avut întotdeauna o inimă atât de mare, a vrut întotdeauna să ajute oamenii care au nevoie. Pentru el a fost mereu o plăcere să facă asta. În ciuda accidentului am vrut să continuăm ceea ce el începuse. Aceasta este cheia“, a spus Corinna în discurs.

Gala a fost ţinută la Geneva, Elveţia, în apropierea casei în care locuieşte familia Schumacher.

Despre starea lui Michael, paralizat din 29 decembrie 2013 după un accident la schi, nu sunt prea multe informaţii oficiale, iar veştile despre el sunt dintre cele mai contradictorii.

 

Declaraţia dată de Corinna în 2019

 

Într-un interviu acordat în urmă cu un an, Corinna le-a transmis fanilor soţului său că familia face toate eforturile pentru ca marele sportiv să beneficiezze de cele mai bune tratamente.

Marile lucruri încep cu paşi mici. Multe particule mici pot forma un uriaş mozaic. Împreună sunteţi mai puternici şi asta este exact cum forţele combinate ale mişcării KeepFighting fac încurajarea altora mai uşoară“, le-a fi transmis Corinna membrilor fan clubului Michael Schumacher.

Michael Schumacher  este un fost pilot de Formula 1. Schumacher este considerat în majoritate drept unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1 din istorie și este considerat de unii, inclusiv de sextuplul campion mondial, Lewis Hamilton, ca fiind cel mai mare din toate timpurile.

 Unul dintre cei mai de succes din istoria Formulei 1, Schumacher deține recordul de cele mai multe titluri mondiale câștigate (7) și de cele mai multe tururi rapide (76).

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago