Patinoarul Tiriac-Telekom Arena si sala GymNadia se redeschid

Patinoarul Tiriac-Telekom Arena si sala GymNadia se redeschid
  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Patinoarul Tiriac-Telekom Arena isi redeschide portile pentru sportivi si publicul larg, incepand cu data de 21 octombrie 2019. Prin urmare, vor fi reluate atat cursurile de initiere in patinaj, de luni pana vineri in intervalul orar 13:00-15:00, cat si antrenamentele echipelor de hochei sustinute de Fundatia Tiriac cu sprijinul sponsorilor Telekom, Allianz-Tiriac, Dedeman, Skoda si Simona Halep. De asemenea, va fi integrat si programul dedicat publicului larg in cadrul activitatilor de agrement, conform urmatorului orar: sambata si duminica intre 11.00-12.40 si 18.00-19.40.

Tot incepand de sambata si duminica intre 09:45 si 10:45 la Patinoarul Tiriac-Telekom Arena vor fi programate si orele de abonamente si lectii private.

Odata cu redeschiderea patinoarului, gradinitele si scolile din Bucuresti si din localitatile limitrofe au posibilitatea sa inscrie grupe de prescolari si elevi din clasele 0-4 la cursurile gratuite de initiere in patinaj. Acestea se desfasoara atat in vacante, cat si pe parcursul anului scolar. Cererile de inscriere, cat si alte detalii relevante pot fi trimise la adresa receptie@fundatiaiontiriac.ro.

Incepand cu data curenta va fi reluata si activitatea salii de gimnastica si educatie fizica GymNadia, proiect al Fundatiilor Tiriac si Nadia Comaneci. Astfel, in zilele de luni, miercuri si vineri intre orele 10:00 si 12:00 se vor desfasura cursurile gratuite de initiere in gimnastica, iar cele contra cost vor avea loc in zilele de marti si miercuri in intervalul orar 17:00 – 19:00.

Telekom Arena este singurul patinoar din zona Bucuresti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internationale si in acord cu indicatiile Federatiei Internationale de Hochei. Principalul sau scop este incurajarea practicarii sportului in randul copiilor, tinerilor si sprijinirea echipelor sportive in atingerea celor mai inalte performante.

Detalii suplimentare despre patinoar pot fi accesate la adresa http://www.fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-telekom-arena/ sau pe pagina de facebook.

GymNadia este un proiect dezvoltat de Fundatiile Tiriac si Nadia Comaneci in cadrul locatiei Tiriac – Telekom Arena din Otopeni. Sala este dotata cu echipamente de cea mai inalta calitate, furnizate de catre compania American Athletic Inc (AAI) si dedicate varstelor cuprinse intre 2 si 5 ani.

Distribuie:

Citeste si:

Attachment

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!