Categories: Știri

Orban: Fără spectatori la meciurile de fotbal

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal, că nu se pune în discuţie prezenţa spectatorilor în tribune la meciurile din Liga I după 15 iunie, când se va relua competiţia, el precizând că este foarte complicat de controlat galeriile din punct de vedere al distanţării sociale, informează Agerpres.

“Am dorit să avem o discuţie care să marcheze debutul competiţiei (n.r. – Ligii I) şi să vedem în ce măsură putem să avem o colaborare şi să asigurăm condiţii de desfăşurare a meciurilor care să reducă la maximum riscurile de infectare. Îmi pare rău că am închis pe 12 martie (n.r. – competiţiile sportive), dar nu am avut ce face. Ca reluare a campionatului am fost însă un pic mai rapizi ca alţii. Iar eu vă spun din capul locului că nu poate fi vorba de prezenţa spectatorilor la meciuri după 15 iunie. E foarte greu de controlat… pentru că dacă dai drumul la spectacole (n.r. – meciuri) îţi vin galeriile şi e super complicat de a asigura reguli de distanţare sau alte lucruri. Dar vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă se poate vorbi şi despre lucrul acesta (n.r. – prezenţa spectatorilor la meciuri)”, a spus Orban.

“Rugămintea mea este ca tot ce aţi discutat cu ministrul Sănătăţii şi ministrul Sportului să încercaţi să asiguraţi. Adică să convingeţi cluburile să respecte aceste reguli, pentru că ar fi păcat să apară cazuri de infectare… ar pune într-o lumină proastă… (n.r. – fotbalul)… dar eu cred că dacă lucrurile sunt OK, se poate… mai ales că sunteţi şi deschizători de drumuri în materie de competiţii. Într-un fel, în funcţie de succesul redeschiderii competiţiei la fotbal atunci probabil şi la alte sporturi se vor putea lua măsuri similare”, le-a transmis premierul reprezentanţilor FRF şi LPF.

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, joi dimineaţă, o întâlnire la sediul Guvernului cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, vicepreşedintele FRF, Octavian Goga, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, şi secretarul general al LPF, Justin Ştefan, la care au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi consilierul onorific al prim-ministrului pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti, Gheorghe Popescu.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua începând cu 12 iunie, primul meci programat fiind Universitatea Craiova – FC Botoşani (vineri, ora 20:00, etapa a 3-a a play-off-ului).

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago