Categories: Știri

O nouă echipă națională de fotbal. Anunțul șefului FRF

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat înființarea unei noi echipei naționale de fotbal începând cu anul 2021. Decizia a fost propusă de Comisia Tehnică a FRF și a fost aprobată în cadrul Comitetului Executiv.

”Pentru prima dată în istorie, începând cu 2021, reușim să creăm o nouă națională. Naționala U20, destinată generațiilor 2002 și 2003, își propune să ofere o continuitate jucătorilor tineri după terminarea junioratului”, a anunțat șeful FRF, Răzvan Burleanu.

Noua echipă națională a României, U20, va intra într-un program intens de meciuri amicale din septembrie 2021, până în iunie 2023, iar din septembrie 2023 va intra în campania de calificare pentru următorul Campionat European din 2025.

”Această decizie are la bază o realitate cu care ne confruntăm astăzi, și anume avem un număr foarte mare de jucători de perspectivă pe care îi regăsim la nivelul Ligii 1,” a explicat Răzvan Burleanu.

Potrivit oficialului FRF, aproape 300 de jucători vor reprezenta baza de selecţie pentru noua echipă națională de fotbal.

”Chiar dacă ne aşteaptă un an financiar dificil, trebuie să dăm o şansă acestor jucători tineri. Intrăm astfel în cercul câtorva ţări mari care au naţionale U20, precum Anglia, Italia, Franţa, Spania sau Portugalia. România devine astfel prima ţară din Europa de Est care îşi creează o astfel de naţională U20″, a precizat Burleanu.

Pentru prima dată, șeful FRF candidează pentru un loc în Consiliul FIFA

Șeful FRF candidează pentru un post în conducerea FIFA. Candidatura este o premieră pentru România, de la afilierea FRF la FIFA în 1923 până azi.

”Ştiu că va fi o luptă foarte dificilă, dar vă asigur că îmi voi reprezenta ţara cât mai bine posibil. Această candidatură reprezintă o oportunitate unică pentru România. Un succes în aceste alegeri ne oferă posibilitatea de a înţelege fotbalul la nivel global. Iar prin acest demers îmi doresc să inspir şi alţi români tineri care consideră că anumite domenii sau funcţii le sunt interzise”, a spus Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de luni.

Burleanu va participa la alegerile la care federațiile naționale afiliate UEFA vor vota în 2 martie 2021 reprezentanții pentru cele 4 locuri vacante dedicate confederației europene în Consiliul FIFA, potrivit comunicatului frf.ro. Dacă va fi ales, președintele FRF va deveni și membru al Comitetului Executiv UEFA.

“Ar fi o adevărată onoare, responsabilitate, recunoaştere, dar şi o provocare ca împreună cu preşedintele şi alţi 7 colegi de la UEFA să ne putem bate să reprezentăm interesele fotbalului european la FIFA. Prin urmare nu voi reprezenta doar România, ci toate cele 54 de federaţii naţionale. Este şi o provocare, pentru că un membru în Consiliul FIFA devine automat şi membru în Comitetul Executiv al UEFA. Ar fi pentru prima dată când un român candidează pentru această funcţie de la afilierea FRF la FIFA din 1923”, a adăugat șeful FRF.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago