Noutăți din lumea tenisului: Roland Garros nu, Wimbledon da

Noutăți din lumea tenisului: Roland Garros nu, Wimbledon da
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, a fost reprogramat pentru 20 septembrie – 4 octombrie, la patru luni distanță față de programul inițial din 24 mai – 7 iunie.

”Pentru a garanta sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi în pregătirea turneului, Federaţia franceză de tenis a decis ca în acest an competiţia să aibă loc în perioada 20 septembrie – 4 octombrie”, a precizat într-un comunicat Federaţia franceză de tenis.

”În timp ce nimeni nu poate prezice astăzi care va fi situaţia legată de sănătate pe 18 mai (când erau programate să înceapă calificările), măsurile restrictive aflate în vigoare fac imposibilă pregătirea şi organizarea competiţiei la datele pe care le stabilisem iniţial”, a adăugat sursa citată.

Decizia a stârnit reacții negative din partea altor organizații de tenis, precum și a unor jucători și antrenori de tenis, pentru că întregul calendar al sezonului de tenis este afectat.

În mod normal, French Open este al doilea Grand Slem al anului, însă în urma acestei modificări va fi ultimul dintre cele patru mari turnee de tenis din sezon. Mai mult, în noul context, turneul de la Roland Garros se va suprapune cu turneele din circuitul WTA de la Guangzhou, Seoul și Wuhan, dar și cu turneele ATP de la St. Petersburg, Metz, Laver Cup, Chengdu, Zhuhai și Sofia, dar și cu meciurile programate pe 18 și 19 septembrie din Cupa Davis.

În același timp, organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au anunţat că vor continua pregătirile pentru ca turneul de Mare Şlem să se desfăşoare conform planului, cu începere din data de 29 iunie.

”În timp ce continuăm planificarea pentru The Championships, vom continua să acţionăm responsabil în această situaţie aflată în evoluţie continuă, în interesul societăţii”, a precizat directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, organizatorul turneului pe iarbă de la Wimbledon, care a precizat că va închide muzeul pe care îl are şi care în mod normal e deschis tot anul, precum şi alte facilităţi, în urma recomandărilor guvernului britanic de a se evita adunările de persoane.

În prezent, toate competițiile profesionale de tenis sunt suspendate până, cel puțin, pe 20 aprilie.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!