Categories: Știri

Nadia Comăneci a revenit în sala de gimnastică

Nadia Comăneci a revenit în sala de gimnastică.

Nadia Comăneci a stat departe de sala de gimnastică din cauza pandemiei de coronavirus, activitatea academiei de gimnastică pe care o coordonează împreună cu soțul ei, fostul gimnast Bart Conner, fiind suspendată ca urmare a restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Nadia Comăneci a redeschis antrenamentele în cadrul academiei din Oklahoma, respectând recomandările privind desfășurarea activităților sportive. Acestea prevăd, în primul rând, un număr redus, limitat, de gimnaști prezenți la antrenamente în sală, în același timp.

”Avem doar patru serii de gimnaști și gimnaste, două serii de fete și două serii de băieți, două ore de antrenament în fiecare serie, cu păstrarea distanței”, a povestit Nadia pe pagina personală de Instagram.

Nadia Comăneci a menționat că fiecare sală de gimnastică respectă restricțiile și recomandările statului respectiv, iar fiecare copil este responsabil să păstreze distanța față de colegii de antrenament și să își igienizeze mâinile când schimbă aparatul pe care se antrenează.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago